Atac la jucători

Cunoscut ca fiind unul dintre cei mai diplomați antrenori din Liga I, Nicolo Napoli își critică, direct sau voalat, mai mulți jucători pentru prestația din meciul de vineri, încheiat la egalitate, 0-0, cu Unirea Urziceni.
„L-am introdus în teren pe Gângioveanu și mă așteptam la mult mai mult de la el. L-am băgat pe Dina și, la fel, mă așteptam la mai mult. Nu-i consider vinovați pentru acest egal, dar dacă au pretenții de titulari, să-mi arate mie și publicului că dau tot ce au mai bun, că am greșit când am decis să-i țin pe bancă. Dacă nu îi folosesc, sunt supărați, iar atunci când intră nu fac nimic. Nu e bine nici pentru ei, dar nici pentru echipă”, a explicat tehnicianul Napoli, care vrea o victorie la Brașov, după două meciuri fără gol marcat ale „juveților”.
Napoli l-a urecheat și pe golgheterul Florin Costea, pentru egoismul arătat pe teren la meciul cu Unirea. „Craiova va deveni o echipă mare atunci când jucătorii ei vor pasa în fața porții, în loc să aleagă soluții mai complicate. Wobay era într-o poziție de finalizare în repriza a doua, dar Florin Costea nu i-a pasat, a preferat să rezolve singur faza”.
Italianul a taxat și mediatizarea excesivă a celor doi frați, apoi l-a dat jucătorilor ca exemplu pe jucătorul de 19 ani Marius Ologu: „Frații Costea joacă pe posturi de atacanți. Asta e sarcina lor, să dea goluri, și s-au achitat bine și chiar foarte bine de ea în mai multe meciuri. Dar să nu uităm că ei nu joacă singuri. Nu trebuie să vorbim numai de Costea la victorii, ci de Universitatea Craiova, toți jucătorii contribuie la rezultat. Mi-a plăcut atitudinea lui Ologu și asta vreau eu de la jucătorii care intră pe teren, indiferent că joacă 5, 10, 15 sau 40 de minute”, a încheiat Napoli.

"Pe Costea îl certăm acum pentru egoism? Dar după meciul cu Dinamo de ce nu a zis nimeni nimic de el? Sunt meciuri și meciuri" – Ilie Balaci, manager general U Craiova

6 egaluri a înregistrat Craiova pe teren propriu în acest campionat


Fără Șoavă la Brașov

Știința a ajuns ieri la Brașov, unde mâine va întâlni trupa lui Răzvan Lucescu, într-un meci contând pentru etapa a XXVI-a. Oltenii nu vor putea conta pe serviciile lui Andrei Prepeliță, suspendat, dar nici pe Florin Șoavă, care nu a făcut deplasarea sub Tâmpa, din cauza unei leziuni musculare. După ce a ieșit accidentat la pauză cu Urziceni, Șoavă ar putea rata și următoarele două meciuri ale oltenilor, cu FC Argeș și Pandurii.

 


 

Publicat: 21 04. 2009, 08:36
Actualizat: 21 04. 2009, 08:42