Astra s-a reunit. Papp, Iorga și Ștefan Popescu nu mai continuă la echipa din Giurgiu

Tehnicianul echipei Astra Giurgiu, Daniel Isăilă, a declarat, luni, că are multe speranțe în privința următoarei ediții de campionat și că vrea ca formația sa să depășească performanța sezonului trecut, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Ne-am reunit cu multe speranțe, vrem să depășim performanța sezonului trecut (n.r. – locul 2 în campionat și câștigarea Cupei României). Ne așteaptă o luptă dificilă pe trei fronturi, campionat, cupă, Europa League – unde va fi foarte greu chiar dacă intrăm în turul 3. Chiar dacă încă nu am semnat noul contract, am discutat detaliile acestuia. În privința lotului, nu pot spune nimic concret. Sigur, vor mai veni jucători, însă, deocamdată, nu pot da nume. În privința jucătorilor care vor pleca, cred că este normal să se întâmple acest lucru, cu condiția ca și clubul și cei în cauză să fie mulțumiți. La Cupa Mondială mi-a plăcut Italia, dar favorită rămâne Brazilia„, a spus Isăilă după reunirea lotului Astrei Giurgiu.

Fotbalistul Alexandru Mățel a afirmat că pentru el vacanța încheiată luni a fost fericită deoarece s-a căsătorit și a avut motive de bucurie după câștigarea Cupei României. „Nu știu dacă suntem favoriți la câștigarea campionatului, chiar dacă mulți ne văd așa. Nu știu dacă Steaua este slăbită, vom vedea la Supercupă. Cred pentru titlu ne vom bate cu Steaua, Petrolul, CFR și chiar Dinamo. Pentru mine cred că ar fi cel mai bun moment să plec într-un alt campionat, după patru ani buni la echipă”, a precizat Mățel, care a adăugat că la Cupa Mondială ține cu naționala Argentinei.

Constantin Budescu a declarat că rezultatele din ultimele două sezoane obligă Astra să aibă obiective mai importante, poate chiar titlul. „A fost o vacanță frumoasă, am muncit mult în timpul anului și am avut motive să ne bucurăm. Rezultatele din ultimele două sezoane ne obligă să ne propunem mai mult, poate chiar titlul. Am rămas, în mare, aceeași echipă, una destul de solidă, putem spera să ne batem la campionat. Cred că principalele contracandidate sunt Steaua, care a reușit ultimele două sezoane extraordinare cu Reghecampf, Petrolul și CFR Cluj. Un eventual transfer nu depinde doar de mine. Am auzit că cei de la Botev au vorbit la club, nu știu dacă se vor concretiza discuțiile. Dacă nu va fi, voi aștepta următoarea șansă. Nu pot să spun nimic în privința echipei naționale. N-am selecții, o dată am fost bun, altă dată nu, oricum, dacă voi fi chemat, voi răspunde convocării”, a spus fotbalistul, precizând că de asemenea la CM ține cu Argentina, deoarece este fan Lionel Messi.

Takayuki Seto este de părere că Astra poate să obțină rezultate mai bune sezonul viitor, chiar să se lupte pentru titlu. „Steaua rămâne o echipă foarte bună, la fel Petrolul sau CFR, echipe cu pretenții. Eu nu mă gândesc să plec, mai am contract cu Astra”, a afirmat Seto.

Jucătorul a menționat că a urmărit meciul Japoniei cu naționala Coastei de Fildeș, scor 1-2, disputat duminică dimineața, de la ora 04.00. „M-am trezit la patru dimineața să văd primul meci al Japoniei la Mondial și n-am mai putut să adorm după încheierea lui. Sper să batem Grecia să facem o bucurie și românilor. Nu mă miră gestul compatrioților mei care au făcut curat în tribune, așa suntem noi, de mici învățăm să respectăm ce ne înconjoară. Cred că Brazilia va ieși campioană mondială”, a spus Seto.

Astra Giurgiu s-a reunit în vederea sezonului 2014/2015 la stadionul din Ploiești. De la reunire au absentat motivat Ben Youseff, Laban, Yahaya, Junior Morais și Bukari, așteptați să revină la echipă marți. Au lipsit jucătorii aflați la final de împrumut, Papp, Iorga, Ștefan Popescu, ale căror înțelegeri nu vor fi prelungite.

În aceste zile este așteptat pentru negocierea unui transfer definitiv Yazalde Gomes Pinto.

Jucătorii Astrei vor efecuata marți vizita medicală, iar în perioada 18-23 iunie vor susține un stagiu de pregătire la Brașov. Începând cu 25 iunie, Astra are programat al doilea stagiu de pregătire, pe durata a două săptămâni, în stațiunea italiană Cogolo.

Sursa: Mediafax

Publicat: 16 06. 2014, 22:58
Actualizat: 17 06. 2014, 00:17