Astra, încă o lovitură în lupta pentru titlu! Steaua l-a ratat pe Iorga, mijlocașul a semnat cu liderul Ligii 1

  • Astra Giurgiu se întărește serios pentru a avea șanse la câștigarea campionatului: după Denis Alibec, echipa lui Isăilă s-a înțeles cu Laurențiu Iorga, jucător pentru care a licitat și Steaua vara trecută

UPDATE 15:21 Iorga a ajuns la o înțelegere cu Astra și a semnat un contract valabil pe trei sezoane și jumătate.

„După Denis Alibec – care a semnat miercuri cu Astra, astăzi, liderul Ligii I și-a asigurat și serviciile lui Laurențiu Cătălin Iorga, transferat de la Oțelul Galați. Internațional de tineret născut în 1988, Iorga a semnat un contract valabil pe 3 sezoane și jumătate cu Astra, urmând să facă parte din lotul pe care Daniel Isăilă îl va deplasa în Spania”, se arată pe site-ul grupării din Giurgiu.


Steaua l-a dorit, dar va ajunge la Astra. Laurențiu Iorga, mijlocaș la Oțelul Galați, va semna cu gruparea din Giurgiu contra sumei de 500.000 de euro. Discuțiile dintre cele două părți se poartă chiar acum, iar www.prosport.ro vă va ține la curent cu stadiul negocierilor pe tot parcursul zilei.

Pe 10 iulie 2013, ProSport a dezvăluit în exclusivitate planul lui Gigi Becali înainte de a fi condamnat pentru trei ani în dosarul schimburilor de terenuri cu MApN. Latifundiarul își făcuse o strategie foarte bine pusă la punct pentru a intra în grupele Champions League, dar și pentru a ataca titlul cu numărul 25. „Înainte de a i se întâmpla necazul cu închisoarea, Gigi trecuse pe hârtie ce vrea să cumpere din Liga I. Pentru Neagu și Iorga, de la Oțelul, era gata să plătească 1,2 milioane de euro, dintre care 600.000 pe loc, iar restul după ce Steaua ar fi ajuns în Ligă. Plus procente cedate moldovenilor în cazul unor revânzări”, au dezvăluit surse din conducerea stelistă la acea vreme. Între timp, doar Neagu a ajuns în vară sub comanda lui Reghecampf, în timp ce Iorga, cel mai probabil, va semna cu echipa lui Daniel Isăilă chiar azi!


Laurențiu Iorga, 25 de ani, joacă la Oțelul din 2007 perioadă în care a evoluat în 158 de partide și a înscris 19 goluri.

900.000 de euro este cota de piață a mijlocașului, potrivit site-ului transfermarkt.de


PROSPORT ÎȚI OFERĂ‚ BURSA TRANSFERURILOR DIN LIGA I ÎN TIMP REAL. VEZI CE ACHIZIȚII AU FĂ‚CUT FAVORIȚII TĂ‚I ȘI PE CINE MAI VOR SĂ‚ MAI CUMPERE

Publicat: 09 01. 2014, 14:17
Actualizat: 09 01. 2014, 15:25