Astra dă lovitura! Ioan Niculae plătește 700.000 de euro pentru un atacant care a marcat 7 goluri în Liga 1 în sezonul trecut

Astra se va reuni luni pentru primul antrenament în vederea pregătirii noului sezon. Jucătorii se vor întâlni la stadionul Astra din Ploiești, ocazie cu care va avea loc și o conferință de presă, programată la ora 16:45. La ea va participa antrenorul Daniel Isăilă care în acest weekend a ajuns la un acord cu patronul Ioan Niculae pentru un nou angajament. Tehnicianul a semnat un nou contract care va avea o durată de 2 ani și cu un salariu stagional de 200.000 de euro. El va avea drept obiectiv câștigarea titlului și accederea în grupele Europa League, primele obiective îndrăznețe pe care câștigătoarea Cupei României și le propune în istoria sa.

Primul jucător pe care clubul îl va cumpăra e portughezul Yazalde Gomes Pinto. Atacantul care se află sub contract cu SC Braga a fost împrumutat până la finalul acestui campionat la Astra, dar acum giurgiuvenii vor activa clauza de cumpărare a portughezului și vor plăti în jur de 700.000 de euro pentru fotbalistul care a marcat deja 7 goluri în Liga 1.

Astra va avea două turnee de pregătire în vederea noului sezon. După ce se va pregăti la Brașov în perioada 18-23 iunie, giurgiuvenii vor pleca în Italia, în stațiunea Cogolo pentru 15 zile, de pe 25 iunie până pe 9 iulie.

 

Publicat: 15 06. 2014, 15:57
Actualizat: 15 06. 2014, 16:00