Asta ar putea fi replica lui Dinamo la transferul lui Pârvulescu!** El este campionul pentru care „câinii” se bat cu Benfica și un club din Franța

Oțelul Galați se îndreaptă către sfârșitul vacanței, dar încă nu știe nici acum dacă poate conta și din vara viitoare pe unul din cei mai importanți jucători ai săi. Liviu Antal nu și-a pus încă semnătura pe prelungirea contractului și ar putea părăsi echipa cu care a luat campionatul anul trecut.

2011 a fost un an perfect pentru Liviu Antal. A câștigat cu Oțelul campionatul, Supercupa și a evoluat în Liga Campionilor alături de nume grele ale Europei, însă chiar și așa mijlocașul nu pare să își mai dorească să rămână la formația dunăreană. Chiar dacă Marius Stan și-a exprimat public dorința ca jucătorul să continue la Oțelul, Antal preferă să lase totul pe o decizie ulterioară: „Deocamdată nu știu ce voi face. Mă voi prezenta la reunire și apoi am să văd. Nu m-am gândit încă la nimic„.

Oferte și din țară și din străinătate

Surse apropiate clubului spun însă că jucătorul, care a intrat deja în ultimele șase luni de contract, ezită să dea un răspuns pentru că are oferte de la mai multe echipe. Antal a intrat în vizorul unui club din Franța și chiar al Benficăi Lisabona, însă nu duce lipsă nici de propuneri din Liga I, pe listă înscriindu-se până acum Dinamo și „U” Cluj.

1 gol a marcat Antal în primele 18 etape din acest sezon în Liga I

3 echipe l-au avut în componență pe Antal până acum: Concordia Chiajna, FCM Tg. Mureș și Oțelul

1 gol a marcat Liviu Antal în grupele Ligii Campionilor, cu FC Basel, scor 2-3

16 partide a bifat Antal în acest sezon în Liga I, în cinci dintre acestea fiind integralist

Publicat: 05 01. 2012, 13:31
Actualizat: 05 01. 2012, 13:53