Asta ar fi BOMBA iernii!** Becali a dat bani ca să scape de el, dar Machado ar putea ajunge în cel mai tare campionat din Europa! Unde este dorit brazilianul Stelei

Iarna aceasta ar putea aduce o surpriză de proporții pe piața transferurilor din Liga I. Site-ul Fichajes.com susține că Rayo Vallecano este interesată de serviciile lui…Gabriel Machado, de la Steaua.

Știrea este cu atât mai surprinzătoare cu cât brazilianul în vârstă de 23 de ani a jucat doar 45 de minute pentru Steaua în acest sezon, în partida cu FCM Târgu Mureș, din Cupa României.

Informația a fost de fapt lansată de jurnalistul Isaac Fouto, care a anunțat pe contul său de Twitter că negocierile lui Rayo Vallecano, locul 8 în Primera Division, cu Raul Tamudo și cu Mauricio Sperduti au picat. În căutarea unui atacant, cei de la Vallecano au ales o soluție care uimește: „Gabriel Machado este noua țintă. Acesta este un brazilian de 23 de ani care joacă în prezent pentru Steaua, unde n-a contat însă în acest sezon, deoarece a jucat doar într-un singur meci”, notează cei de la Fichajes.com

Transferul ar urma să se facă gratis. Gigi Becali i-a propus 20.000 de euro lui Machado, ca să renunțe la restul contractului și să plece în acestă iarnă. Brazilianului i-ar putea surâde din nou norocul și ar putea ajunge în cel mai tare campionat din Europa, conform coeficienților.

Publicat: 10 01. 2013, 18:04
Actualizat: 10 01. 2013, 18:09