Artiom Karamyan a devenit ieri tată pentru prima oară

Artiom a părăsit miercuri seara cantonamentul de la Debrecen pentru a fi alături de consoarta care intrase în travaliu.
De joi dimineața, la deja nu­me­roasa familie Karamyan din Timișoara s-a mai adăugat un membru, un băiețel de 3,2 Kg, fiul numărului 10 de la Poli. Mijlocașul a asistat la naștere și nu va mai reveni la Debrecen, cantonamentul maghiar fiind practic încheiat astăzi. „Sunt foarte fericit, am stat numai cu soția până acum, totul este în regulă, se simte bine, la fel și băiatul“, a spus Karamyan, după felicitările de rigoare, vorbind în șoaptă la telefon, parcă pentru a nu strica liniștea din maternitate.

Îl va boteza Diego

„Nu ne-am hotărât încă ce nume o să îi dăm, zilele următoare stabilim. Nici nu știu dacă primește cetățenia română, și eu și soția suntem armeni. O să aflăm în curând“, a mai spus fotbalistul Politehnicii Timișoara. Probabil că unul dintre prenumele fiului fotbalistului va fi Diego, în semn de admirație față de legenda argentiniană Maradona.

Publicat: 21 06. 2008, 00:47