Arma secretă în CFR Cluj – Universitatea Craiova! Cum vor oltenii să surprindă echipa lui Dan Petrescu în derby | VIDEO

Oltenii vor să se apropie în clasament de liderul CFR Cluj și se pregătesc intens pentru derby.

  • CFR Cluj – Universitatea Craiova se va juca duminică, 28 iunie, de la ora 20:00, în Gruia, în cadrul etapei a cincea din play-off-ul Ligii 1. Partida va fi transmisă în format LIVE TEXT și pe ProSport.ro.

Oltenii au efectuat sâmbătă ultimul antrenament înainte de deplasarea la Cluj, iar jucătorii lui Cristiano Bergodi s-au întrecut în lovituri libere.

Universitatea Craiova vrea să o surprindă pe CFR Cluj

Gustavo (28 de ani) și-a arătat talentul de atacant brazilian și a oferit execuția zilei la antrenamentul Universității Craiova. Acesta a trimis din afara careului, peste zidul improvizat, la vinclu, iar mingea s-a dus în plasă fără probleme, sub ochii coechipierilor și ai celor din staff-ul tehnic.

Astfel, Gustavo ar putea fi arma secretă a oltenilor în derby-ul dintre echipele aflate în fruntea clasamentului Ligii 1. CFR Cluj este lider cu 36 de puncte, iar Universitatea Craiova ocupă locul secund, cu 32 de puncte. Podiumul este completat de către FCSB, cu 27 de puncte, la egalitate cu FC Botoșani (locul 4).

Reprezentanții Universității Craiova au postat videoclipul cu execuția lui Gustavo pe rețelele sociale.

Oltenii au zburat la Cluj

La scurt timp după sedința de pregătire, delegația Universității Craiova s-a îmbarcat în avionul către Cluj, respectând distanțarea socială și măsurile de siguranță. Toți jucătorii au purtat mască și au avut un scaun liber între ei, în avion.

Sursă foto: Instagram Universitatea Craiova 

Cristiano Bergodi nu se teme de CFR Cluj

„E un meci foarte important, unul dificil, pentru că întâlnim cea mai bună echipă din România, CFR Cluj, dar vom face totul pentru a lua punct sau puncte de acolo. CFR este campioană, a jucat bine şi în cupele europene, dar acum nu trebuie să ne fie frică, fiindcă şi noi avem de partea noastră ambiţia, dorinţa de a face ceva deosebit. Cred că va fi un meci frumos, în care se poate întâmpla orice. Mergem să câştigăm, dar e normal că ne-am mulţumi şi cu un egal, trebuie să acceptăm şi acest rezultat. Cred că a venit un pic prea devreme acest meci cu CFR, măcar peste încă două etape era bine să fi fost programat, dar nu mi-e frică de nimic”, a spus Cristiano Bergodi, înainte de plecarea către Cluj.

 

View this post on Instagram

 

#SustineStiinta #AsaELaCraiova #CampioniLaSuporteri

A post shared by UNIVERSITATEA CRAIOVA (@universitateacraiovaofficial) on

Publicat: 27 06. 2020, 16:54
Actualizat: 28 06. 2020, 14:32