Argentinienii vor sta șase zile la București. O parte din staff a cerut bilete la derby-ul Steaua-Dinamo, din Ghencea

Fotbalul românesc se pregătește pentru două meciuri de foc. Pe 1 martie este programat derby-ul dintre Steaua și Dinamo, care se va juca în Ghencea, iar pe 5 martie va avea loc amicalul de lux dintre România și Argentina.

Sud-americanii și-au anunțat venirea la București în timpul zilei de 1 martie, iar plecarea este programată a doua zi după meci, pe 6 martie. Cei din staff-ul Argentinei vor încerca să profite de sosirea la București pentru a vedea de la fața locului derby-ul Ligii 1, dintre Steaua și Dinamo. Surse din cadrul FRF au confirmat pentru ProSport că argentinienii au cerut bilete pentru meciul programat sâmbătă seara, de la 21:00.

Totuși, majoritatea vedetelor din lotul Argentinei vor ajunge în România abia pe 3 martie, când naționala lui Alejandro Sabella are programat și primul antrenament în țara noastră, de la ora 18:30. Cel mai probabil, acesta va avea loc pe stadionul din Ștefan cel Mare. Pe 4 martie va avea loc o nouă ședință de pregătire, iar conferința de presă dinaintea meciului cu naționala lui Pițurcă este programată de la 18:00.

Lotul Argentinei pentru meciul cu România

Portari: Mariano Andújar (Catania), Sergio Romero (Mónaco)

Fundași: Lisandro López (CF Getafe), Hugo Campagnaro (Inte Milano), Federico Fernández (Nápoli), Gino Peruzzi (Catania), Pablo Zabaleta (Manchester City), Ezequiel Garay (Benfica), Marcos Rojo (Sporting), José Basanta (Monterrey), Nicolás Otamendi (Atlético Mineiro)

Mijlocași: Javier Mascherano (FC Barcelona), José Sosa – (Atlético Madrid), Augusto Fernández (Celta Vigo), Ricardo Álvarez (Inter Milano), Lucas Biglia (Lazio)

Atacanți: Lionel Messi (FC Barcelona), Angel Di María (Real Madrid), Rodrigo Palacio (Inter Milano), Gonzalo Higuaín (Nápoli), Sergio Agüero (Manchester City), Ezequiel Lavezzi (PSG)

Messi și compania vor fi cazați la Hotel Hilton

Antrenor de națională. Alege primul „11” al României pentru partida cu Argentina și câștigi bilete la meciul de pe 5 martie

Publicat: 25 02. 2014, 18:08
Actualizat: 25 02. 2014, 20:04