Arbitrul piteștean Mihăiță Ianovschi,** în vizorul DNA pentru că ar fi favorizat indirect FC Argeș

Arbitrul piteștean Mihăiță Ianovschi este în vizorul DNA pentru că ar fi favorizat, indirect, echipa lui Cornel Penescu, FC Argeș, după ce ar fi fost promovat, pe bani, să arbitreze meciuri în prima ligă, potrivit unuia dintre avocații finanțatorului argeșean.

"S-a reținut că s-au dat bani pentru ca arbitrul Mihăiță Ianovschi să fie promovat și să arbitreze meciuri în prima ligă pentru a favoriza, indirect, pe FC Argeș. Clientul meu a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, perioadă în care anchetatorii vor decide dacă vor cere ca acesta să fie arestat preventiv sau nu", a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, unul dintre apărătorii lui Penescu, Florentin Sorescu.

Mai mulți arbitri, printre care și cei vizați în dosarul finanțatorului echipei FC Argeș au fost interceptați telefonic, de la sfârșitul anului 2008, anchetatorii stabilind astfel, că s-ar fi dat bani drept mită, pentru a se arbitra favorabil meciuri pentru echipa lui Cornel Penescu.

Surse judiciare au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că în dosarul lui Cornel Penescu, principalele probe sunt interceptări ale convorbirilor telefonice dispuse prin mandat judecătoresc față de mai mulți arbitri, printre care și cei vizați direct de DNA în acest caz.

Publicat: 13 04. 2009, 13:44
Actualizat: 13 04. 2009, 18:07