Ar putea fi cea mai tare lovitură dată de Becali în ultimii ani! Adrian Porumboiu:** „Wesley poate ajunge la Steaua”

ProSport a scris astăzi că Gigi Becali vrea să-l aducă în această iarnă pe Wesley la Steaua, în ciuda salariului mare pe care brazilianul îl are la Vaslui. Pentru prima dată, Adrian Porumboiu susține că nu s-ar opune transferului, dacă jucătorul dorește să plece.

Omul de afaceri lasă loc de interpretări și spune că, în pauza din această iarnă, este posibil să se facă mutări și dinspre Steaua spre Vaslui.

„Nicăieri în lumea asta nu se poate spune că jucătorii sunt legați de club. Nu este imposibil să plece Wesley și nu numai el. Am avut câteva discuții cu Gigi Becali, dar au fost doar glume la telefon, nimic mai mult. Dacă jucătorul vrea să plece și are o ofertă bună, nu poți să te opui, de-aia se și fac transferuri.

Acum nu vorbesc despre Steaua, ci în general. Și Steaua se încadrează în general. Dar ce, Steaua are nisip pe spate? E o proscrisă? Steaua este o echipă iubită, o echipă valoroase. Nu este nicio poartă închisă, Wesley mai are contract doi ani și jumătatea.

Și dinspre Steaua pot veni jucători înspre Vaslui, se pot realiza multe mutări în iarnă…”, a declarat Adrian Porumboi la DigiSport, în cadrul emisiunii Fanatik Show.

Publicat: 01 12. 2011, 18:33
Actualizat: 01 12. 2011, 18:46