Aproape RIDICOL! Cade recordul lui Becali?** Pană e ca și demis, Mioveni își caută al șaptelea antrenor în acest sezon!

Rezultatele slabe înregistrate pe bancă tehnică a lui CS Mioveni l-au împins pe Marian Pană pe marginea prăpastiei. La această oră, conducerea clubului argeșean se află într-o ședință cu antrenorul și staff-ul lui și speră ca până diseară să-l convingă să renunțe la echipă. „Rezultatele slabe din ultimele etape ne-au dat de înțeles că este mai bine să-l demitem pe Marian Pană și tot staff-ul său.

Deocamdată tehnicianul nu vrea să plece chiar dacă îi plătim salariul la zi. Sper ca până diseară să reușim să ajungem la o înțelegere”, a declarat președintele Consiliului Director de la CS Mioveni, Dumitru Olteanu.
Antrenamentul de diseară va fi condus de Constantin Stancu și Radu II, cei doi urmând a sta pe bancă și la partida de duminică, cu Ceahlăul (ora 17:30, DigiSport1).

Marian Pană este al șaselea antrenor care ar părăsi banca Mioveniului, după Ionuț Popa, Ilie Stan, Constantin Stancu și Mihai Stoichiță. În etapa a șaptea, echipa argeșeană a fost condusă de directorul general al clubului, Răzvan Tunaru. Recordul de antrenori schimbați într-un singur sezon al Ligii I era deținut de Steaua, care în 2010-2011 a fost condusă de pe bancă de 6 tehnicieni.
 

articol scris de Alin MARCU

Publicat: 04 05. 2012, 13:31
Actualizat: 04 05. 2012, 13:39