Apărare șubredă

Meciul amical cu Gloria Buzău a scos la iveală o problemă serioasă pe care o va gestiona Gabi Balint în retur, lipsa fundașilor centrali.

Din fericire pentru bănățeni, accidentarea suferită de slovacul Cisovsky este una minoră, iar fundașul central va fi din nou pe gazon de luni, după entorsa la gleznă suferită vineri. Fără el în echipă și cu Milos Brezinsky scos din calcule pentru cel puțin două luni, fundașii centrali ai bănățenilor pentru prima etapă s-ar fi ales dintre Luchin, Scutaru și Aldana. Dacă tânărul Luchin a strâns experiență jucând în Liga I sub conducerea mai multor antrenori, despre ceilalți doi jucători statistica nu menționează mare lucru. Scutaru a mai jucat doar un meci în primul eșalon în ultimele două sezoane, iar Aldana ar fi practic debutant.

Surprinși de situație

Ca și în alte perioade de mercato, timișorenii s-au axat pe aducerea de jucători ofensivi, mijlocașii Curtean și Amuneke fiind martori în acest sens. Maxim, transferat de la Farul în locul lui Milhazes, va fi rezerva lui Latovlevic, iar singurul fundaș central adus este Scutaru, promovat de la a doua echipă, acum mutată la Buzău.

Timișorenii s-au păcălit mizând pe o refacere completă a lui Brezinsky, fotbalist de primul „11”, însă apărătorul central nu a efectuat deloc pregătirea de iarnă și va fi reoperat săptămâna viitoare. Dacă, la revenirea din Spania, Gabi Balint se gândea la transferul de urgență al unui fundaș central pentru a-l înlocui pe Luchin, uneori depășit de joc, varianta a căzut, dovadă stând faptul că Victor Aldana nu a mai fost cedat unei alte echipe, cum s-a anunțat inițial.

"Jucătorii care dau ritm echipei sunt Alexa, Bucur, Karamyan sau Cisovsky. Ceilalți sunt tineri și trebuie să progreseze, să învețe de la ei" – Marian Iancu, președinte Poli Timișoara

1,4 goluri pe meci a luat Timișoara în Spania, majoritatea fiind cauzate de erori ale apărătorilor

6 meciuri are în Liga I Cristian Scutaru, în timp ce Victor Aldana nu a jucat decât la matineu în România

Publicat: 22 02. 2009, 09:09
Actualizat: 22 02. 2009, 09:14