Anunțul momentului despre transferul lui Eric Bicfalvi la CFR Cluj: „El a fost corect cu rușii”

8179852 30.04.2022 From left, Ural's Oleg Shatov, Eric Bicfalvi and Danijel Miskic celebrate a team's goal during the Russian Premier-League soccer match between Dynamo Moscow and Ural Yekaterinburg, in Moscow, Russia.,Image: 687424990, License: Rights-managed, Restrictions: Editors' note: THIS IMAGE IS PROVIDED BY RUSSIAN STATE-OWNED AGENCY SPUTNIK., Model Release: no, Credit line: Profimedia
Vezi galeria foto - 6 poze

Eric Bicfalvi (34 de ani) nu va ajunge la CFR Cluj, unde a fost dorit de antrenorul Dan Petrescu, fiind foarte mulțumit de condițiile din Rusia.

CFR Cluj a câștigat titlul în România, însă oficialii clubului din Gruia fac eforturi în această perioadă pentru a-i întări lotul „Bursucului”. Una dintre țintele tehnicianului a fost Eric Bicfalvi, fotbalist care, ajuns la 34 de ani, impresionează în tricoul rușilor de la FC Ural.

Fotbalistul cu 9 prezențe în echipa națională a României nu va ajunge, însă, sub comanda lui Dan Petrescu deoarece este foarte mulțumit de condițiile pe care le are la clubul din Rusia.

CFR Cluj își poate lua gândul de la Eric Bicfalvi

Eric Bicfalvi a fost contactat de CFR Cluj, dar le-a transmis conducătorilor că este foarte mulțumit, din toate punctele de vedere, la FC Ural.

Președintele clubului, Cristi Balaj, a recunoscut că discuțiile au fost „firave” și spune că acestea nici măcar nu au ajuns până în punctul detaliilor financiare.

Oficialul lui CFR Cluj consideră că singurul motiv pe care un jucător ca Eric Bicfalvi l-ar avea să lase fotbalul din Rusia pentru cel din România ar putea fi războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina.

„Au fost simple discuții. Bicfalvi este foarte mulțumit de modul în care cei din club se comportă cu el. Apreciază tot ce există din punct de vedere sportiv în zona respectivă. Nu ar avea motive, cu excepția acestui război, să vină și să joace în România.

Este foarte greu să-l convingem să vină aici. Din acest motiv nici nu am insistat. Recunoaștem că au fost discuții firave.

Nu știu dacă CFR și-ar fi permis salariul lui, depinde, n-am ajuns să discutăm de bani. Are un contract mare acolo și este foarte mulțumit de ceea ce i se oferă. El este respectat acolo. Nu sunt surprins că a decis să rămână în Rusia. El a fost corect față de cei de acolo, îl înțeleg că a decis să nu plece”, a declarat Cristi Balaj pentru Play Sport.

Publicat: 21 06. 2022, 13:45