Anunț uriaș făcut de Edi Iordănescu: „Vreau să spun asta public”

Edi Iordănescu a anunțat că Gaz Metan Mediaș a început oficial procedura de ieșire din insolvență.

În cadrul unei conferințe de presă, managerul ultimei echipe aflate în insolvență, Edi Iordănescu, a spus că viitorul clubului arată promițător: „Vreau să fac public următorul anunț: Gaz Metan Mediaș a început oficial procedura de ieșire din insolvență. Efectiv se lucrează ca în cel mai scurt timp, o lună maxim două, va fi afară din insolvență.

Vreau să nu fim tratați diferit. Știu că s-a propus și s-a votat în Comitetul Executiv ca echipele care sunt în insolvență să nu mai ia licența. Acest subiect e sensibil și nu vreau să cred că faptul că suntem în situația în care suntem, suntem tratați diferit. Apelul meu este să fim tratați așa cum trebuie și să nu mai fim marginalizați sau tratați ca o echipă care ar fi mai bine să nu fie”, a spus Edi Iordănescu, citat de Telekom Sport.

În luna iunie a anului trecut, Cristi Pustai anunța și el ieșirea din insolvență: „La Mediaș se vede lumina de la capătul tunelului, pentru că pentru ieșirea din insolvență era foarte importantă salvarea din Liga 1. Cred că dacă suntem lucizi și ne stabilim un buget, sper să fim capabili să vedem ce înseamnă ieșirea din insolvență. Să nu mai avem acest stres.”

Gaz Metan Mediaș a intrat în insolvență în octombrie 2016. Cererea de intrare în insolvență a fost depusă în 2014, dar judecătorul a aprobat-o în 2016, astfel că s-a demarat procedura insolvenței. Acum, la mai bine de trei ani distanță, clubul a revenit pe linia de plutire.

 

Publicat: 07 03. 2019, 16:17
Actualizat: 07 03. 2019, 16:20