Andrei Marc a fost prezentat oficial în tricoul lui Dinamo: „Mă bucur că am făcut acest pas”

Fundașul Andrei Marc, ultima oară la Ceahlăul Piatra Neamț, a fost prezentat oficial în tricoul lui Dinamo, echipă cu care a semnat un contract valabil pentru următorii patru ani și jumătate.

„Ma bucur că am ajuns la Dinamo, un club cu tradiție în fotbalul românesc, un club care tot timpul se bate la trofee și mă bucur că am făcut acest pas”, a declarat Marc.

Mihai Teja e mulțumit de faptul că are un nou jucător valoros în lot, care își dorește să facă performanță la Dinamo.

„În primul rând, sunt bucuros că a mai venit un jucător de calitate, un jucător tânăr, așa cum spunea și Danciu, care, la 21 de ani, are foarte multe prezențe în Liga I”, a spus și Mihai Teja.

Ionel Dănciulescu e mulțumit că într-un final s-a reușit înregimentarea fostului fundaș de la Ceahlăul: „În sfârșit, am reușit să îl legitimăm pe Andrei, după mult timp. Am așteptat, dar așteptarea a dat roade”.

Marc, 21 de ani, a evoluat din 2009 la Ceahlăul Piatra Neamț, iar în această iarnă a depus memoriu pentru a deveni liber de contract pentru neachitarea unor drepturi salariale.

Sursa Foto: Facebook Dinamo
 

Publicat: 04 03. 2015, 18:28
Actualizat: 04 03. 2015, 18:29