Andone, tot mai departe** de Dinamo!

Înfrângerea de aseară din fața Universității Cluj l-a făcut pe
Ioan Andone să se gândească serios la demisie.

Tehnicianul „câinilor” era foarte afectat de faptul că elevii săi
au început să repete greșelile din turul campionatului, dar și
pentru că centralul Alexandru Tudor a luat mai multe decizii
greșite care au avantajat-o pe „U” Cluj. „Repetăm greșelile
din turul campionatului. Tudor a dus bine jocul pentru ‘U’, nu mă
așteptam de la el. L-a fragmentat mult, au fost multe neclarități.
Am pierdut pentru că apărarea a fost nesigură. E un rezultat
nemeritat, trebuia să câștigăm, nici egalul nu mă mulțumea. E
destul de greu să ne apropiem de locurile fruntașe. Suntem departe
de locul doi, ceea ce ne-am propus noi”
, a spus Andone la
finalul meciului de ieri.

În orice caz, din cauza rezultatelor slabe înregistrate la echipa
din șoseaua „Ștefan cel Mare”, oficialii nu-i vor mai prelungi din
vară contractul. Indiferent dacă Dinamo își va îndeplini
obiectivul: câștigarea Cupei României.

Dinamo a pierdut în deplasarea de la Mediaș, în fața echipei „U”
Cluj, cu scorul de 2-1. Golurile au fost marcate de Claudiu
Niculescu (17′), Ionel Dănciulescu (68′) și Nasser Menassel
(74′).

Publicat: 02 04. 2011, 19:06
Actualizat: 02 04. 2011, 20:37