Andone știe tot ce mișcă în Ștefan cel Mare:** „Eu am creat acest Dinamo”

Ioan Andone vine în această seară în „Groapă”, dar tehnicianul nu pare îngrijorat. „Fălcosul” a spus că știe tot ce se întâmplă la fosta lui echipă, fiind de părere că acest lucru va conta foarte mult în economia meciului. De acest lucru se tem și „câinii” care cred că fostul lor antrenor are o influență foarte mare în vestiarul lor.

Dinamo – CFR poate decide în mare parte titlul, iar Ioan Andone crede că are un as în mânecă înaintea acestei partide. „Eu am făcut lotul lui Dinamo, eu am creat această echipă. Nu ne pot surprinde cu nimic, deoarece cunosc tot ce se întâmplă acolo, de la portar până la bucătăreasă. Pe Dănciulescu l-am făcut golgheter, iar pe Bălgrădean, dacă nu îl descopeream eu, sunt sigur că nici în următorii nouă ani nimeni nu auzea de el”, s-a lăudat ieri Andone.

„Nu i-am spus lui Moți să ia «galben»”
Andone a dezmințit apoi că le-ar fi sugerat lui Moți și Scarlatache să ia cartonașe galbene cu „U” Cluj pentru a nu juca împotriva CFR-ului. „Dacă mă va arăta cineva cu degetul că fac astfel de lucruri, atunci nu voi mai intra pe teren în niciun meci. Sunt niște aberații! Nu eu i-am spus lui Moți sau lui Scarlatache să ia galben și să nu joace cu CFR, fanii i-au împins. Ei îi înjură meci de meci. Și pe mine unii mă vor aplauda, alții mă vor contesta”, a mai spus tehnicianul lui CFR.

„Fălcosul” crede că presiunea e pe formația gazdă. „E ultima lor șansă. Dacă pierd, își pot lua adio de la titlu. Egalul nu îl iau în calcul. Am încredere că vom continua seria meciurilor bune și nu vom primi gol”, a zis Andone, care și-a avertizat fundașii să fie atenți la atacanții lui Dinamo. „Niculae și Dănciulescu pot rezolva singuri un meci”, a încheiat antrenorul din Gruia.

Publicat: 05 05. 2012, 09:29
Actualizat: 05 05. 2012, 09:31