Andone s-a decis: „Din vară plec de la Dinamo!”

Ioan Andone este decis ca la finalul acestui campionat să
părăsească Dimamo, echipă pe care a preluat-o la începutul
sezonului. „Câinii roșii” ocupă locul 5 în campionat, la 12 puncte
distanță de locul 1 ocupat de Oțelul Galați.

„Din păcate, această poziție din clasament nu ne onorează.
Sper că vom termina campionatul pe locul trei, în cel mai rău
caz.

Dacă nu iau campionatul, ceea ce e destul de greu în condițiile
actuale, voi pleca de la Dinamo. Dar din vară, nu acum. Deocamdată,
mă pregătesc pentru meciul cu Rapid, din această etapă. La vară, să
vină alt tehnician și să continue ce am început eu în Ștefan cel
Mare”, a spus Ioan Andone în
Libertatea
.

Dinamo este calificată în semifinalele Cupei României, acolo va
întâlni Gloria Bistrița

Publicat: 10 03. 2011, 11:41
Actualizat: 10 03. 2011, 11:42