Ancheta DNA l-a speriat: Borcea nu mai vine în țară!** Vezi ce motiv a invocat șeful lui Dinamo

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir și alți membri ai Comitetului Executiv al FRF sunt urmăriți penal în cazul privind dezafiliera Universității Craiova. Chiar dacă nu a fost prezent la acea ședință, Cristi Borcea este precaut și evită să vină în România. Acționarul lui Dinamo se află în SUA, la Miami, iar sâmbătă urma să vină în țară pentru a-l cununa pe Cristi Bobar, și el membru al Comitetului Executiv al FRF.

Cristi Borcea spune că medicii din Miami i-au interzis Alinei să se urce în avion, căci tanara riscă să piardă sarcina de o lună și jumătate.

„A fost ieri la un consult, iar medicii au fost radicali: i-au interzis Alinei să călătorească, trei luni de acum înainte, cu avionul! Din ce am înțeles, doctorii doresc să nu riște nimic, vor ca sarcina să fie supravegheată regulat și ținută sub control atent.

Nu putem merge la nuntă, ne pare foarte rău! Sunt bun prieten cu familia Bobar, dar sănătatea Alinei e mai presus de orice. Nu te joci cu astfel de probleme! O să delegăm pe cineva din partea noastră pentru a face oficiile de naș”, a declarat Cristi Borcea în Libertatea.

Publicat: 27 10. 2011, 11:35
Actualizat: 27 10. 2011, 12:02