Anamaria Prodan confirmă interesul englezilor pentru Dennis Man în Premier League: „Patronul va alege! Suma este de 15 milioane de euro”

Dennis Man se bucura dupa un gol marcat in meciul de fotbal dintre Astra Giurgiu si FCSB, contand pentru play-off-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, disputat fara spectatori pe Stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, luni 29 iunie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 6 poze

Dennis Man (21 de ani) este tot mai aproape de un transfer în Anglia, iar impresarul său, Anamaria Prodan, a confirmat această mutare.

Anamaria Prodan susține că Dennis Man are patru oferte din Premier League, dar mingea este în terenul patronului Gigi Becali. Acesta va decide ce ofertă este mai bună pentru FCSB, dar speră să obțină în schimbul fotbalistului suma de 15 milioane de euro.

Anamaria Prodan confirmă: „Dennis Man are patru oferte din Premier League”

„Când facem un transfer vrem să-l vedem definitivat. Gigi va sta faţă în faţă cu reprezentaţii clubului din Premier League şi vom vedea. O să discutăm, patronul va alege una din cele patru variante pe care le avem. Suma este de 15 milioane de euro! Aceasta este cifra cerută de patronul FCSB-ului.

Dennis Man are o cotă extraordinară şi este singurul jucător pe care România îl poate vine pe o astfel de sumă. FCSB cântăreşte enorm pentru că este Steaua Bucureşti. Un club care îţi face cotă, este altceva”, a spus Anamaria Prodan, la Telekom Sport.

Una dintre cele patru echipe din Anglia interesate de Dennis Man este Norwich City, echipa de pe ultimul loc în Premier League.

Gigi Becali, despre Dennis Man

Finanțatorul FCSB este hotărât să nu îl lase să plece pe Dennis Man dacă nu va încasa 15 milioane de euro.

„Sub 15 milioane nu va pleca, nu las nici măcar cinci bani, plus procent. Și cum nu mă pricep eu la fotbal, nu ştiu să fac nici management. Uite aşa iau eu 15 milioane de euro. Să ia ei campionatul şi eu să-l dau pe Man şi să iau 15 milioane, aşa cum sunt eu fraier. Că distrug echipa. Să ia ei campionatul, să dea prime la jucători, 2.000.000. Eu să nu-l iau şi să iau 15 milioane pe Man”, a spus Gigi Becali.

Dennis Man a fost adus la FCSB în anul 2016. Transferul de la UTA l-a costat pe Gigi Becali 400.000 de euro. Craiovenii și dinamoviștii au toate motivele să regrete. L-au avut în mână pe Man și nu l-au achiziționat. Gheorghiță Geolgău l-a propus echipei din Bănie, dar oficialii au refuzat să plătească 4.500 de euro, în anul 2014.

Publicat: 08 07. 2020, 09:23
Actualizat: 08 07. 2020, 16:39