ANALIZĂ MARIUS AVRAM | Povestea celor două cartonașe galbene încasate de Belu-Iordache în Rapid – CS Universitatea Craiova și violența crescută de pe stadioane

Au fost multe discuții, după partida Rapid – CS Universitatea Craiova (scor 1-2), în spațiul public legate de Claudiu Belu-Iordache, dacă trebuia sau nu să fie eliminat. Din acest motiv am ales ambele faze în care a fost avertizat pentru analiza de astăzi.

De fiecare dată, după cele mai importante meciuri ale etapei din Liga 1, voi explica fazele discutabile pentru ca iubitorii fotbalului să înțeleagă mai bine ce se întâmplă pe gazon și cum judecă arbitrii români cele mai importante faze.

Nu vreau să fiu apostolul dreptății, nu trebuie să-mi dați dreptate. Dacă v-am pus pe gânduri, înseamnă că mi-am atins scopul. Acela de a vă pune în locul arbitrilor și de a judeca rapid. Știu că nu e ușor.

ANALIZĂ MARIUS AVRAM | Povestea celor două cartonașe galbene încasate de Belu-Iordache în Rapid – CS Universitatea Craiova și violența crescută de pe stadioane

Cele două cartonașe galbene luate de Claudiu Belu-Iordache au inflamat spiritele în tabăra Rapidului, o parte din oficialii giuleșteni contestînd maniera de arbitraj a ecusonului FIFA, Radu Petrescu.

Fapte: În minutul 17 la o fază aparent banală, aproape de mijlocul terenului, în timp ce mingea se afla la jucătorii craioveni, Belu face un atac asupra adversarului cu piciorul întins. Arbitrul aflat lângă fază acordă prompt cartonașul galben.

Analiză: Atacul lui Belu la prima vedere pare foarte clar de galben. Are viteză, intensitate și piciorul întins. La o analiză mai atentă observăm însă că direcția piciorului nu este către adversar iar contactul are loc cu celălalt picior „trailing leg”, la nivelul solului, jucătorul rapidist jucând chiar mingea.

Este genul acela de fază care este la mâna arbitrului, fiind în ceea ce numim “zona gri”.

Ce a făcut în acest caz diferență dintre un cartonaș galben și un avertisment verbal?

Urmărind poziția arbitrului putem vedea că se afla foarte aproape de fază. Aparent acesta este un element pozitiv, dar nu esta neapărat așa. Un arbitru aflat prea aproape, cum este și aici, percepe atacul la o intesintate mai mare decât unul aflat la distanța recomandată de 10-15 metri și automat poate fi influențat în a judeca mai aspru genul acesta de fault.

analiza marius avram etapa 6

Radu Petrescu este acoperit de regulament, prin prezența mai multor criterii, pentru acordarea unui cartonaș galben. Recomandarea mea însă este de a evita să se afle atât de aproape de fază și la faulturile limită, mai ales la începutul jocului, să atenționeze ferm jucătorul fără a scoate cartonașele din buzunar.

Al doilea galben, după o ciocnire violentă! S-au lovit doi jucători

Fapte: În minutul 41 jucătorul Belu Iordache de la Rapid se ciocnește violent de Bancu, care în prealabil jucase mingea. Ambii jucători cad la pământ accidentați. Arbitrul Radu Petrescu lasă avantaj iar după ce mingea părăsește terenul de joc acordă cartonaș galben și automat roșu jucătorului rapidist.

Lucrurile degenerează în mai multe zone de conflict intre jucători, jucători și oficiali, conflicte care necesită intervenția întregii brigăzi de arbitri pentru a calma spiritele.

Analiza: Înainte de a diseca faza în sine trebuie să vedem pas cu pas a situația pentru a înțelege mai bine ce trebuia făcut și când trebuia intervenit. În primul rând avantajul lăsat de arbitru nu este deloc indicat în genul acesta de situație. Pe de o parte avem o ciocnire violentă care are drept consecință accidentarea a doi jucători.

Acest gen de fault poate duce la urmări serioase iar arbitrul trebuie să intervină imediat și să întrerupă jocul pentru a permite intrarea echipei medicale pe terenul de joc. În al doilea rând dacă arbitrul avea de gând să acorde cartonașul galben și implicit pe cel roșu trebuia de asemenea jocul întrerupt pentru a elimina jucătorul vinovat.

Legile jocului permit arbitrului să lase avantaj în asemenea situații dar doar în cazul în care este o fază periculoasa în urma căreia poate să se înscrie un gol. Aici nu este cazul. Ca o curiozitate dacă o astfel de situație se petrece, arbitrul lasă avantaj deși trebuia acordat al doilea galben iar apoi mingea ajunge din nou la jucătorul respectiv sau acesta participă cumva la joc, atunci jocul trebuie oprit, acordat al doilea galben apoi roșu și reluarea jocului printr-o lovitură liberă indirectă.

Avantajul lăsat de arbitru, mare greșeală

În cazul nostru avantajul lăsat de arbitru este o greșeală importantă. Din cauza acestui avantaj situația ulterior se transformă într-una greu de gestionat cu conflicte, cu cartonase galbene acordate, împingeri, scandal, etc.. Dacă arbitrul ar fi oprit prompt jocul și ar fi eliminat jucătorul imediat lucrurile cu siguranță ar fi stat altfel.

Analizând faza în care primește al doilea cartonaș galben este evident atacul asupra adversarului cu viteză, forță, lovindu-l cu brațul în piept, evident un atac imprudent care se sancționează cu cartonaș galben. Un jucător care are deja un avertisment trebuie să fie atent la genul acesta de fault.

Arbitrul a judecat corect din punct de vedere disciplinar, acordând cartonașul roșu, dar a gestionat greșit faza din primul moment lăsând în mod eronat avantaj.

De unde atâta violență?

Meciul a fost marcat și de o serie de evenimente nefericite petrecute la final. Injurii adresate echipei adverse, sticle aruncate către antrenori, jucători și oficiali, toate au culminat cu decizia autorităților de a evacua echipa din Craiova pe tunelul destinat intrării ambulanțelor pentru a evita escaladarea problemelor.

De asemenea, la meciul FCU Craiova 1948 – Farul Constanta un suporter craiovean a aruncat din tribună un pantof către arbitrul asistent, ratând ținta cu puțin.

Incidentele nu au avut consecințe grave dar exista riscul că fiind tratate cu indiferență să degenereze în alte situații dificile.

Arbitrul central Radu Petrescu alaturi de Alexandru George Cimpanu in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si Universitatea Craiova, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, sambata 28 august 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Un studiu realizat de Rand Europe pentru organizatorii Campionatului Mondial din Qâtar 2022, denumit “Comportamentul violent și antisocial la meciurile de fotbal și factorii asociați,” încearcă să prezinte principalele cauze care duc la manifestări nedorite ale suporterilor.

Care sunt factorii care incită lumea din tribune?

Altfel s-au identificat următorii factori:

– Influența alcoolului și drogurilor
– Factori externi și interni cum ar fi adrenalina din corp în timpul meciului sau sentimentul de importanță atunci când se manifestă astfel de comportament împreună cu capacitatea redusă de a gestiona emoțiile
– Rivalitatea sportiva dintre echipe, element care s-a observant că duce la creșterea violentei în cazul spectatorilor
– Factori socio-politici cum ar fi șomajul sau tensiunile etnice
– Factori legați de situația în sine și de atmosfera din jur, cum ar fi ora și ziua jocului, spațial în care se desfășoară și unde se întâlnesc suporterii, numărul de persoane prezente în grupul de suporteri
– Reacția la ceea ce se întâmplă pe teren, stilul de joc al echipei și comportamentul idolilor în timpul meciului.

Putem discuta despre moduri de a reduce mulți dintre acești factori, dar cred că la îndemăna noastră, a oamenilor din fotbal, este cel legat de comportamentul pe teren în timpul jocului.

Dacă cei din galerie sunt incitați, încurajați în comportamentul antisocial în loc să fie temperati sau să se încerce să se descurajeze violența, suntem doar la un pas de incidente mai grave.

Și cavalerii fluierului au un rol important în gestionarea acestor situații și trebuie să fie un factor de echilibru în teren, de calm, să evite tensiunile și să le sancționeze ferm când nu mai pot fi evitate.

Publicat: 31 08. 2021, 14:02
Actualizat: 31 08. 2021, 14:02