Ana Maria Prodan: ‘Nu pot să cred că frații Becali decid cine vine la Dinamo’

UPDATE: Ana
Maria Prodan, impresarul lui Cosmin Năstăsie, a dat de înțeles că
jucătorul nu a mai ajuns la Dinamo din cauza fraților Becali.

„Căzuserăm de acord în tot, sâmbătă am plecat de acolo.
Singurul om din fotbal pentru
care aș băga mâna în foc e Nicolae Badea. Nu aș putea să cred că
frații Becali iau deciziile la Dinamo.
Nu știu ce s-a
întâmplat cu acest transfer. Nu a fost înregistrat contractul la Ligă,
rămăsese ca domnul Dănilescu să-i găsească apartament. Toată lumea
știe ce a fost între mine și familia Becali, aud și eu diverse
chestii.
Mă bucuram că reușisem să aduc, în sfârșit, un
fotbalist la Dinamo. A fost monitorizat de 3 ani, am încercat
aproape în fiecare perioadă de mercato să-l aducem la Dinamo.
Ultima mea discuție cu frații
Becali a fost prin intermediul soțului meu. Dar după, am decis să
nu ne mai cunoaștem. Prin ce am trecut eu și prin ce au trecut
copiii mei nu pot uita.
Daca ne întâlnim pe stradă, salut,
dar atât”
, a declarat Ana-Maria Prodan la Sport.ro.


Dinamo a ratat un nou transfer. Confirmată de ambele părți,
mutarea nu s-a mai concretizat, iar unele voci susțin că în spatele
acestei decizii ciudate stă Giovani Becali. Acesta ar fi blocat
transferul din cauza faptului că impresarul mijlocașului este Ana
Maria Prodan.

Năstăsie este dezamăgit că nu va îmbrăca nici în sezonul viitor
tricoul alb-roșu atât de drag și afirmă lipsit de speranțe: „cineva
nu m-a vrut”.

Cele două cluburi nu s-au înțeles. Am fost anunțat de
impresarul meu să nu mai mă prezint la Dinamo. Îmi doream mult,
deja mă gândeam cum va fi, dar se pare că cineva nu m-a
vrut
„, a spus mijlocașul la Sport.ro.

Coincidență sau nu, ieri, după ce transferul lui Năstăsie a
căzut, suporterii din Ștefan cel Mare au umplut zidurile din
apropierea stadionului din Ștefan cel Mare de mesaje anti-Giovani.

Publicat: 09 07. 2010, 18:30
Actualizat: 09 07. 2010, 18:35