Amical important pentru Pandurii. Paul Anton: „De abia aștept meciul cu Șahtior, sper să câștigăm”

Mijlocașul formației Pandurii Târgu Jiu, Paul Anton, a declarat, vineri, că abia așteaptă partida amicală cu Șahtior Donețk, programată duminică, și a precizat că deși este conștient de valoarea adversarului speră la o victorie.

„Pe faza defensivă stăm bine, nu am primit goluri până acum, mai trebuie să lucrăm puțin la ofensivă. De abia aștept să joc împotriva celor de la Șahtior Donețk. Este una dintre echipele mari ale Europei care în urmă cu câțiva ani a reușit să se impună într-o cupă europeană. Mircea Lucescu este un antrenor excelent și abia așteptăm duelul cu ei. Eu sper să câștigăm noi meciul, deși sunt conștient că va fi dificil de realizat asta. Până la urmă important este să ne facem jocul”, a declarat Anton pentru site-ul oficial al grupării gorjene.

Anton a adăugat că din punctul său de vedere rezultatele din meciurile de verificare sunt importante. „În general e bine să câștigăm meciurile amicale, pentru că ele aduc moral și încredere pentru viitor. Deci pe noi ne interesează și rezultatele din amicale”, a menționat mijlocașul.

Formația Pandurii Târgu Jiu mai are programate trei partide amicale în stagiul de pregătire din Antalya, cu Șahtior Donețk (9 februarie), Vardar Skopje (11 februarie) și Cernomoreț Odessa (13 februarie).

Mediafax

Publicat: 07 02. 2014, 15:03
Actualizat: 07 02. 2014, 21:31