„Am jucat slab în prima repriză!** Am senzația că jucătorii evoluează cu frică!”

Dinamo a făcut un joc slab cu Unirea Alba Iulia, însă a reușit
să câștige cu 2-0 grație golurilor marcate de Niculescu și Marius
Niculae. Cornel Țălnar spune însă că este o victorie meritată,
chiar dacă în prima repriză jucătorii n-au strălucit. Tehnicianul
dinamoviștilor are și o explicație pentru evoluțiile mai puțin
entuziasmante: „jucătorii joacă cu frică”

„Este o victorie meritată, nu se pune problema cine
merita să câștige. Prima repriză nu a fost foarte bună, dar în
partea a doua am dominat jocul din punct de vedere tactic și am
reușit să și înscriem.. Am avut 5-6 ocazii mari de gol. Am impresia
că mulți dintre jucători joacă cu frică, nu mai sunt ei, dar, una
peste alta, sunt mulțumit”,
a spus Țălnar

„Nu
mai tolerăm problemele de indisciplină!”

„Țânțarul” a vorbit și despre pedepsele primite de Tamaș și
N’Doye, după ce aceștia și-au făcut din nou de cap prin barurile
din București. Țălnar spune că nu se vor mai tolera problemele de
indisciplină și vor fi pedepsiți toți cei care încalcă
regulamentul, indiferent de numele jucătorului: „Au fost
niște decizii normale după ce au făcut săptămâna asta. Vor plăti
toți jucătorii care nu respectă regulamentul de ordine interioară.
La Dinamo nu se mai poate face rabat de la disciplină”
, a
mai spus Țălnar, care a ținut să-și asigure jucătorii că vor primi
restanțele financiare: „Domnul Borcea m-a rugat să le
transmit jucătorilor că își vor primi contractele la începutul
săptămânii viitoare”

Publicat: 28 11. 2009, 21:00
Actualizat: 28 11. 2009, 21:07