„Am fost dezavantajați iar de arbitri!** Meritam victoria”
Marin Barbu, antrenorul echipei Astra Ploiești, spune că este
mulțumit de punctul obținut pe terenul dinamoviștilor, dar a acuzat
arbitrajul și a precizat că ploieștenii meritau să se impună în
„Groapă”.
„Din nou am avut un penalty clar ca lumina zilei și am fost
dezavantajați! Dacă meciurile astea sunt transmise la televizor și
nu se vede așa ceva înseamnă că nu mai avem niciun Dumnezeu pe
pământul ăsta. E bun și un punct, dar, după aspectul ocaziilor,
cred că meritam să câștigăm. Dacă Miron prindea o zi bună, eu cred
că nu pierdeam în Ștefan cel Mare. Puteam într-o mică măsură să
repet isprava de data trecută (n.r. – sezonul 2000-2001, când
Foresta a învins pe Dinamo, la București, cu scorul de 5-4, după ce
formația bucureșteană a condus cu 4-0) , dar nu a fost să fie. Să
dai trei goluri la Dinamo… nu sunt mulțumit, ci foarte mulțumit!
Acești copii au dat o replică bună echipei gazdă”, a spus
Barbu la finalul meciului.
„Magiun” crede că nu în lupta pentru retrogradare este locul
prahovenilor, dar că asta e situația în acest moment: Astra e la
mâna Pandurilor: „Eu cred că această echipă nu trebuia să
se zbată în ghearele retrogradării, dar asta e, ciocul mic și
mergem înainte, pentru că nu avem ce face. Mai depindem și de jocul
de mâine. Dacă Pandurii pierde sau face egal, matematic suntem
salvați de la retrogradare”.