„Am ales cu sufletul! M-am întors acasă!”

Florin Șoavă, fotbalistul lăudat de patronul Adrian Mititelu și regretat de George Copos, a fost prezentat oficial astăzi la gruparea din Bănie. Mijlocașul spune că a ales Știința cu sufletul și este încrezător că echipa își poate îndeplini obiectivul în acest sezon.

"Mă bucur că m-am întors acasă. Am ales cu sufletul, fiindcă am avut și alte oferte din țară, dar mi-am dorit mult să revin la Craiova. Am încredere în echipă și în antrenori și consider că ne putem îndeplini obiectivele, să terminăm în primele 5-6 locuri. Am renunțat la o parte din bani pentru a semna cu Universitatea, dar nu mă consider titular de drept, nu am semnat contract de titular"
, a declarat Florin Șoavă.

Publicat: 19 01. 2009, 16:22