Alexe e convins că Rotariu poate exploda doar în Vest: „Îl sfătuiesc să se transfere cât mai repede”

Dorin Rotariu este marea speranță a lui Dinamo, evoluțiile entuziasmante din ultimele luni aducându-l în atenția unor formații importante din Vest. Inclusiv Manchester United îl monitorizează atent pe puștiul din Ștefan cel Mare, care a avut, așa cum ProSport v-a anunțat în exclusivitate, o ofertă de 3 milioane de euro.

Pentru moment, oficialii din Ștefan cel Mare nu vor să ia în calcul o despărțire, conștienți că în viitorul apropiat mijlocașul de bandă ar putea valora și mai mult. Totuși, Marius Alexe, un fotbalist care a făcut trecerea spre fotbalul mare foarte târziu, fiind împrumutat abia în toamna lui 2013 la Sassuolo, este de părere că trecerea lui Roti la un club puternic nu poate fi decât benefică. Tânărul român ar avea acces la un climat diferit, care l-ar ajuta să crească și să devină unul dintre cei mai importanți jucători.

Rotariu e foarte tânăr, a dovedit că este de mare perspectivă. Eu îl sfătuiesc să se transfere cât mai repede în Vest. Eu am făcut această greșeală, nu am plecat și acum regret: este alt fotbal, altă mentalitate.„, a punctat vârful, conform DigiSport.

În ceea ce îl privește, atacantul are toate motivele să fie dezamăgit. La finalul anului s-a accidentat la ligamentele genunchiului, iar acum urmează să ia drumul Turciei, pentru a se opera. Vârful împrumutat la Sassuolo a ales acea locație la sfaturile lui Cătălin Munteanu, care la rândul său a fost nevoit să își petreacă o bună parte din ultimul an, pe tușă. „Cap de Zmeu” s-a recuperat total și a fost impresionat de condițiile și profesionalismul medicilor de la clinica din Istanbul, astfel că Alexe are motive să fie optimist.

Sunt foarte trist, dar asta e viața de fotbalist. Sunt motivat să revin cât mai repede. M-am gândit că i se putea întâmpla oricui pe terenul de fotbal și asta m-a liniștit. Sunt motivat să revin cât mai repede și cât mai puternic.

Cătălin Munteanu mi-a zis că și-a revenit foarte bine, într-un timp foarte bun. Nu are vreo problemă, se simte foarte bine, asta mi-a dat și mie încredere să merg acolo. În mare parte o să rămân la Istanbul, o să vreau să fac și recuperarea acolo.„, a mai spus vârful.

 

Publicat: 13 01. 2014, 17:59
Actualizat: 13 01. 2014, 18:00