Alexandru Creţu e sigur că se va integra la Universitatea Craiova: „Putem să luăm titlul chiar anul acesta”

Ultimul sosit în lotul Universităţii Craiova, Alexandru Creţu, a plecat deja cu delegaţia olteană în stagiul de pregătire de la Poiana Braşov, nu înainte de a oferi primele declaraţii ca jucător al formaţiei din Bănie.

„M-am decis foarte repede, am răspuns pozitiv de la primul contact cu oficialii clubului, am venit la o echipă de mare tradiţie din România, care are obiective îndrăzneţe an de an şi sper să le şi îndeplinim. E important pentru club, pentru suporteri şi pentru mine personal să reuşim câştigarea titlului.

În fotbal orice e posibil şi deci am putea reuşi să luăm titlul, cu susţinerea conducătorilor şi a suporterilor. Am auzit şi că fanii sunt foarte pretenţioşi, dar presiunea lor trebuie să ne motiveze şi să împingă de la spate. Sunt sută la sută din punct de vedere fizic, pe unii dintre noii colegi îi cunosc deja, am jucat cu ei la anumite echipe de club şi chiar la naţională, sunt sigur că mă voi integra şi aştept cu nerăbdare acest cantonament, pentru a sta mai mult împreună şi a ne omogeniza”, a declarat Alexandru Creţu.

Creţu, a şaptea achiziţie a Craiovei

Adus de FCSB de la Maribor, Alexandru Creţu s-a despărţit de gruparea lui Gigi Becali după numai şapte meciuri, iar Universitatea Craiova i-a oferit un contract pe 3 ani, cu un salariu lunar de 10.000 de euro, el urmând să preia tricoul cu numărul 14. Alexandru Creţu este al şaptelea jucător adus în vara aceasta de Universitatea Craiova, după portarii Lazar şi Rusu, fundaşii Găman şi Conte şi mijlocaşii Houri şi Mărieş.

Alexandru Creţu poate juca stoper şi mijlocaş la închidere şi cel mai probabil în faţa apărării va evolua şi în Bănie, pe acea poziţie căutând jucători conducerea oltenilor, în timp ce fundaşi centrali sunt mai mulţi pe post. Creţu are şi 4 selecţii în naţionala României, toate cu Mirel Rădoi ca selecţioner. În 94 de meciuri pentru Maribor, Creţu a acumulat 5 goluri şi 6 pase de gol, în timp ce pentru Olimpija Ljubljana a acumulat 25 de meciuri, reuşind 2 goluri şi un assist.

Oltenii au cinstit memoria „Tunarului” şi au plecat la munte

Alexandru Creţu a participat cu delegaţia Universităţii Craiova la o depunere de coroane la statuia lui Ion Oblemenco, de lângă arena din Bănie, la 25 de ani de când „Tunarul” Ştiinţei s-a stins din viaţă.  Universitatea Craiova a plecat într-un cantonament la Poiana Braşov pentru zece zile, în care vor disputa şi două meciuri amicale, luni, 6 septembrie, cu formaţia din liga a doua, Metaloglobus, şi cu KSE Tg. Secuiesc, din eşalonul al treilea.

 

Publicat: 01 09. 2021, 15:28