Alexandru Cicâldău e încrezător înainte de derby-ul Universitatea Craiova – CFR Cluj: „Dacă ne vom prezenta la fel ca în meciul tur, vom câştiga”

Decarul şi golgheterul Universităţii Craiova, Alexandru Cicâldău, a prefaţat, duelul din seara aceasta, decisiv pentru câştigarea titlului, chiar în programul de meci editat de clubul din Bănie. 

Cicâldău spune că Universitatea Craiova trebuie să repete prestaţia din Gruia pentru a câştiga în faţa CFR-ului. Pe 28 iunie, Ştiinţa se impune cu 3-2 pe terenul rivalei, golul decisiv fiind marcat chiar de Alex Cicâldău.

Alexandru Cicâldău are încredere în forța Universității Craiova, înainte de derby-ul cu CFR Cluj

„Se întâlnesc indiscutabil cele mai bune echipe ale campionatului nostru şi sunt convins că va ieşi un meci spectaculos, aşa cum au fost şi cele de până acum. Acea victorie de la Cluj a fost una extrem de importantă, nu doar pentru duelul direct cu ei, ci şi pentru starea noastră de spirit. Practic atunci am ştiut că avem şanse reale la campionat, pentru că ne am demonstrat nouă că suntem o echipă cu personalitate şi cu maturitate, care poate să ia partida în mână şi să dicteze jocul, chiar să întoarcă rezultatul, pe final, pe un teren pe care nu câştigase nimeni de mult timp. Nu aş vrea să dau un procent sau ceva de genul acesta, dar cred că am demonstrat pe teren că suntem cea mai bună echipă a momentului. Prin urmare, cred că avem o şansă bună la titlu… Nu ştiu să o calculez, dar ştiu că vreau să profit de ea şi să nu mai lăsăm din mână avantajul pe care l am obţinut în clasament. Sunt sigur că, dacă ne vom prezenta la fel ca în meciul tur, vom câştiga şi acum. Aşadar, nu este atât despre punctele lor slabe cât despre punctele noastre puternice. A fost un parcurs perfect şi cred că meritul este al echipei şi al unităţii dintre noi. Suntem o familie, suntem deschişi unul faţă de celălalt şi mereu toţi pentru unul şi unul pentru toţi” a declarat golgheterul Universității Craiova, cu 16 goluri în acest sezon în toate competiţiile, 14 dintre ele în campionat.

„Am fost norocoşi să avem antrenorii pe care i am avut”

Alex Cicâldău a vorbit şi despre aportul lui Cristiano Bergodi la parcursul impecabil al Universităţii Craiova, care are 6 victorii în 6 meciuri de la reluarea campionatului, dar adaugă că şi Papură şi Piţurcă au avut un merit: „Cred că cu fiecare antrenor pe care l am avut până acum am mai îmbunătăţit câte ceva, iar cu domnul Bergodi am atins un vârf de formă, pentru că simt că datorită dumnealui am reuşit să ne rezolvăm şi puţinele vulnerabilităţi pe care le mai aveam. Dacă va fi să câştigăm titlul, va fi nu doar succesul nostru, al celor care suntem acum în teren sau pe bancă, ci şi al antrenorilor precedenţi. Sincer, cred că am fost norocoşi să avem antrenorii pe care i am avut, în aceşti doi ani, şi eu unul consider că de la fiecare am învăţat câte ceva, însă Mister ne a adus acel plus de care aveam nevoie pentru a fi şi mai ales a ne simţi cei mai buni”.

Publicat: 03 08. 2020, 15:12