Alexa, Bonfim și Milhazes s-au făcut băieți cuminți

Chiar dacă miercuri și-au împărțit pumni, ieri, jucătorii implicați au spus că s-a exagerat în presă situația și astfel de lucruri se întâmplă la toate echipele.

Episodul incredibil petrecut în urmă cu două zile a fost minimalizat în fața ziariștilor. Jucătorii confirmă altercația, dar spun că a fost vorba doar de o tensiune normală și de câteva îmbrânceli, nu de o bătaie în toată regula. Dan Alexa, Carlos Milhazes și Eder Bonfim au și ținut ieri o conferință de presă pentru a lămuri situația. „A fost o încăierare, dar de aici până la reprize de box e cale lungă. Totul s-a întâmplat la un joc-școală, au fost intrări mai dure, normale la un asemenea antrenament, au cedat puțin nervii, dar totul s-a oprit aici. Eu îi respect foarte mult pe Milhazes și Bonfim, am o părere foarte bună despre ei și chiar acel incident, cât de minor a fost, nu ar fi trebuit să aibă loc”, a spus Alexa. El apoi a luat întreaga responsabilitate asupra sa: „Este greșeala mea, de la mine au pornit discuțiile. Am jucat 11 contra 11 și sunt două echipe făcute, deja e rivalitate între noi, fiecare vrea să câștige”.

Antrenamente separate

Totuși, mai multe persoane care au asistat la incidentul de miercuri au precizat că Milhazes și Bonfim au părăsit mai repede antrenamentul, trimiși la vestiare de Dusan Uhrin. Interesant, cei doi au făcut și azi pregătiri separat, mai devreme decât restul lotului. „Ne-am antrenat mai devreme pentru că aveam ceva de făcut”, a fost scuza formulată de Carlos Milhazes. Cei doi vor reveni de astăzi la antrenamentele primei echipe, iar conducerea așteaptă un raport de la Uhrin.


"S-a întâmplat, ne-am împins puțin, dar nimic mai mult. Ați scris că a fost ca la box, dar nu s-a întâmplat nimic. După cum vedeți, suntem aici și totul este OK."
– Carlos Milhazes, fundaș Poli Timișoara


"Dacă erau probleme între jucătorii români și cei străini, nu erau șapte victorii la rând. Atmosfera bună îți dă și rezultate bune. Este imposibil să mă bat cu Carlos și atunci când intru pe teren să fim foarte buni prieteni. Nu se poate așa ceva"
– Dan Alexa, căpitan Poli Timișoara

"Chiar dacă ne-am împins ieri, nu înseamnă că nu ne respectăm. Lucrurile acestea se întâmplă în fotbal, este un sport cu contact. Îl respect pe Alexa, ca persoană și căpitan"
– Eder Bonfim, fundaș Poli Timișoara

Publicat: 24 10. 2008, 09:18
Actualizat: 24 10. 2008, 09:27