Un fost căpitan de la FCSB le taie aripile suporterilor, după eșecul cu Rapid: „Nu e una dintre favoritele la titlu”

Alexandru Bourceanu, fost căpitan la FCSB, este de părere că roș-albaștrii nu meritau să piardă în fața Rapidului, însă le distruge speranțele suporterilor în ceea ce privește lupta pentru titlu.

Rapid București și și FCSB s-au întâlnit în cadrul etapei a cincea din Liga 1 pe Arena Națională, iar giuleștenii au învins cu scorul de 1-0, după autogolul lui Paulo Vinicius din minutul 40. S-a lăsat și cu eliminări. Antonio Sefer și Sorin Șerban au văzut cartonașul roșu.

Alex Bourceanu consideră că FCSB a pierdut pe nedrept partida cu Rapid și consideră că parcursul bun al giuleștenilor din primele patru etape ale acestui sezon este o surpriză.

Alex Bourceanu este de părere că FCSB nu este favorită pentru câștigarea titlului

Mai mult decât atât, fostul căpitan al echipei patronate de către Gigi Becali crede că FCSB nu are șanse că câștige titlul în acest sezon.

„Ţinând cont de faptul că apărarea Rapidului e complet nouă, e o surpriză mare. Cinci meciuri fără gol primit e ceva extraordinar! FCSB probabil că nu merita să piardă aseară. Sigur, foarte multe permutări în echipă, care fac jucătorii nu foarte conştienţi de poziţia în care trebuie să joace.

Cred că FCSB nu e una dintre favorite la titlu în acest sezon, trebuie să-şi regăsească felul în care aduc mingea în zona careului şi modul în care şi-au creat ocazii sezonul trecut. Trebuie să vedem şi faptul că FCSB are jumătate de echipă schimbată.

Fundaşii centrali şi fundaşul stânga nu au jucat sezonul trecut, Coman a fost schimbat, Ovidiu Popescu joacă pe altă poziţie. A jucat fundaş lateral sezonul trecut, acum joacă mijlocaş la închidere. 4-3-3-ul pe care l-au încercat se bazează pe o construcţie de la portar şi fundaşi, dar e o diferenţă, pentru că s-a schimbat linia de fund.

Mingea ajunge foarte greu la Olaru şi Tănase. E vorba de faptul că durează timp pentru a-i obişnui pe noii jucători cu ceea ce înseamnă FCSB! Faptul că Olaru a avut trei sau patru accidentări, Coman a avut două accidentări…FCSB crea pericol la mijloc, marcau goluri. În plus de asta, Moruţan e pe bancă”, a spus Alex Bourceanu, potrivit Look Sport.

Publicat: 16 08. 2021, 15:16
Actualizat: 16 08. 2021, 15:16