Albuț, Cătălin Munteanu și Pârvulescu au efectuat vizita medicală cu lotul FC Viitorul

Portarul Călin Albuț, mijlocașul Cătălin Munteanu și fundașul Paul Pârvulescu au efectuat luni dimineața vizita medicală alături de lotul echipei FC Viitorul, la Institutul Național de Medicină Sportivă, informează site-ul oficial al clubului patronat de Gheorghe Hagi.

Călin Albuț, 33 de ani, a evoluat ultima dată la Săgeata Năvodari, iar Cătălin Munteanu, 35 de ani, la FC Brașov. Fundașul Paul Pârvulescu, în vârstă de 26 de ani, care poate evolua și pe postul de mijlocaș, a fost împrumutat de la Steaua până la finalul actualei ediții a Ligii I

FC Viitorul și-a reluat activitatea în perspectiva returului de campionat din Liga I. Luni dimineață, elevii lui Gică Hagi s-au prezentat la Institutul Național de Medicină Sportivă pentru obișnuita vizită medicală de dinaintea startului pregătirilor.

Cei 30 de jucători din lotul formației FC Viitorul, care au efectuat luni vizita medicală, sunt următorii: Alex Buzbuchi, Călin Albuț, Arpad Tordai (portari), Cristian Manea, Iulian Mamele, Bogdan Țîru, Bogdan Mitrea, Ciprian Perju, Adrian Puțanu, Robert Hodorogea (fundași), Romario Benzar, Cristian Daminuță, Silviu Pană, Boban Nikolov, Dragoș Nedelcu, Daniel Gheorghe, Răzvan Marin, Adrian Boitoș, Cătălin Munteanu, Paul Pârvulescu, Alex Mitriță, Florin Tănase, Ianis Hagi, Carlo Casap, Alex Neacșa, Ionuț Vînă (mijlocași), Nelson Bonilla, Cristian Gavra, Florin Cioablă, Florinel Coman (atacanți).

Jucătorii Alin Șeroni și Adrian Neniță vor efectua marți vizita medicală.

Înainte de pauza de iarnă, FC Viitorul s-a despărțit de fotbaliștii Dragoș Balauru, Marko Andelkovici și Adrian Mărkuș.

Mediafax

Publicat: 12 01. 2015, 13:20
Actualizat: 12 01. 2015, 13:21