Alba-NEGRU

Un nou transfer ratat în stilul arhicunoscut al lui George Copos. Victima, de data asta, Vali Negru

Aflat în litigiu cu CS Otopeni, Vali Negru revenea, la începutul acestei veri, la antrenamentele Rapidului. Sigur de faptul că decizia comisiilor îi va fi favorabilă, jucătorul a crezut până în ultima clipă că va semna cu echipa pentru care evoluase și în intervalul 2003-2007.

„Am acceptat ceea ce mi-a propus domnul Copos, chiar dacă salariul era mai mic decât la Otopeni, dar la acel moment nu aveam drept de semnătură. Apoi am plecat cu echipa în cantonamentul din Germania, deși nu aveam nicio garanție și aș fi putut să mă accidentez”, a povestit omul care a bătut-o pe Hertha Berlin. Lucrurile au luat o cu totul altă turnură înainte de începerea campionatului. „La întoarcere, când am vrut să semnez, domnul Copos mi-a pus pe masă un alt contract, cu totul diferit față de ce discutasem anterior”, a explicat fotbalistul. Surse din cadrul clubului „feroviar” spun că la prima ofertă se vorbea de 60 de mii de euro pe sezon, dar înțelegerea scrisă stipula, ulterior, o sumă mai mică, cât și o serie de clauze. „Atunci mi-am dat seama că nu sunt dorit în Giulești de cei din conducerea Rapidului”, a încheiat Negru.

Hizo: „Eu îl voiam!”

Contactat de ProSport, Viorel Hizo afirmă că el l-ar fi dorit pe mijlocaș în lot. „Eu l-am vrut pe Negru la Rapid. S-a pregătit foarte bine alături de echipă și aveam nevoie de el. Nu vreau să comentez motivul pentru care el nu a rămas, deoarece nu a depins de mine”, a declarat tehnicianul sibian. Dezamăgit de modul în care a fost tratat de Copos, Vali Negru a ales să mergă la Târgu Jiu, el semnând ieri un contract pe trei sezoane cu gruparea gorjeană.

“Dulăul” vrea atacant, conducerea nu

Viorel Hizo își mai dorește încă un vârf care să-i întărească linia ofensivă, ce suferă în acest început de sezon. “Ratăm prea mult și cred că aducerea unui atacant ar fi de bun augur. Să vedem dacă mai avem timp pentru a-l aduce”, a spus tehnicianul Rapidului. Însă președintele CA, Ioan Taban, îl anunță pe Hizo că nu mai vine niciun jucător: ”Având în vedere  situația în care ne aflăm din punct de vedere financiar, nu cred că vom mai aduce pe cineva”.

 

Publicat: 19 08. 2009, 10:22
Actualizat: 19 08. 2009, 10:24