Alarmă falsă în cazul lui Tătărușanu! Anunțul făcut de italieni despre viitorul portarului Stelei

  • Există informații că internaționalul român și-a dat deja acordul să joace din vară pentru Fiorentina

Ciprian Tătărușanu a revenit în țară alături de colegii săi după cantonamentul din Spania, iar în următoarele zile acesta ar putea lua o decizie în ceea ce privește viitorul său.

Chiar dacă zilele trecute au apărut zvonuri că portarul și-ar fi prelungit contractul cu Steaua, iată că italienii de la Fiorentinanews.com au aflat că informația este falsă. Echipa din Toscana poate negocia în continuare cu portarul Stelei pentru transferul acestuia din vară.

Sursa citată mai notează că Tătărușanu va lua în perioada următoare o decizie despre viitorul său. Conform calciomercato.it, internaționalul român mai este dorit de AC Milan, Sampdoria, West Ham și Tottenham. Ultima ia în calcul despărțirea de Hugo Lloris, despre care presa din Occident a scris că este dorit de PSG din vară.

Ciprian Tătărușanu mai are contract cu Steaua doar până în vară și poate semna cu orice echipă dorește, din postura de jucător liber de angajament.

Publicat: 07 02. 2014, 09:01
Actualizat: 07 02. 2014, 09:06