Al doilea, tot la gunoi!** A treia suprafață de iarbă ce va fi montată pe Național Arena costă 1 milion de euro

Cea mai modernă arenă a țării a fost oficial închisă pentru lucrările premergătoare finalei Europa League ce urmează să aibă loc în luna mai. Pentru gazon, al treilea pus pe Național Arena, autoritățile vor plăti un milion de euro. „Și eu am crezut că e scump la început”, a spus Sorin Oprescu.
Primăria va investi un milion de euro pentru a asigura o suprafață de joc perfectă pentru marea finală de pe 9 mai, de la București. Spre deosebire de ultima schimbare a gazonului de pe Național Arena, acum lucrările vor fi ceva mai complicate. „Vor dura o lună! Operațiunea de înlocuire a ierbii include și schimbarea primilor 10 centimetri de nisip din stratul de suport. Se va interveni apoi cu lămpi de fotosinteză la nivelul solului”, a explicat primarul Sorin Oprescu.

Mai ducea încă puțin

Pe actualul gazon de pe Național Arena nu s-au jucat mai mult de 20 de meciuri, dar oficialii Primăriei susțin că schimbarea lui era inevitabilă: „Prin contractul cu UEFA ne-am angajat că vom livra o suprafață perfectă pentru finală”, a explicat directorul de investiții, Bogdan Hreapcă. În opinia sa, dacă ultimul act al Europa League nu s-ar fi jucat aici, covorul de iarbă ar mai fi rezistat. Nu mult însă: „Ar fi fost supra-însămânțat și mai ținea o parte din anul acesta”.

E prima dată când plătim! Sunteți siguri?

Costul întregii operațiuni, 1 milion de euro, pare exagerat la prima vedere. Așa a considerat inițial și Sorin Oprescu: „Și mie mi s-a părut mare, dar nu e, că m-am interesat!”, a spus edilul. „Este pentru prima dată când Primăria intervine financiar în problema gazonului. Dacă se putea mai bine? Da, cred că se putea, dar n-am cheltuit nimic pentru că a intrat în obligația constructorului. Au fost și multe promisiuni inutile atunci și de aceea au existat bâlbâieli”, a continuat Oprescu. Primarul uită însă că primul covor de iarbă, cel pe care s-a jucat doar partida cu Franța, a intrat în costul total al stadionului!

Nu vom schimba din nou gazonul anul viitor! În contractul cu UEFA s-a agreat ca până la finală să nu mai aibă loc alte evenimente
Sorin Oprescu, primar București

Această suprafață a ținut 19 meciuri, cu tot cu antrenamentele oficiale, în trei luni, dintre care două de iarnă. Ce s-a întâmplat la România – Franța a fost un accident
Bogdan Hreapcă, Director Investiții Primărie

360.000 £ a costat cel de-al doilea gazon. Acesta a fost montat de firma britanica STRI, cea care va asigura lucrările și acum

Publicat: 10 03. 2012, 09:10
Actualizat: 10 03. 2012, 09:11