Ajunge Concordia în play-off? Miriuță anunță miracolul, după un debut reușit: „Dacă vor fi aduși doi trei jucători…”

Concordia Chiajna a făcut primul punct în campionat, după 1-1 la Turnu Severin în fața lui CS U Craiova, în etapa a doua a Ligii 1. La finalul partidei, noul antrenor al ilfovenilor, Vasile Miriuță, s-a declarat mulțumit de cum s-a prezentat echipa și afirmă că vrea în play-off.

Doar câteva zile au trecut de la momentul numirii lui Vasile Miriuță, iar antrenorul deja a schimbat fața echipei. Concordia a ținut în șah CS U Craiova, scor 1-1, înainte ca oltenii să dea piept cu AC Milan în preliminariile Europa League: „Toată lumea se aștepta să pierdem la Craiova. Băieții mei s-au mobilizat extraordinar azi. Mai avem mult de lucru însă. Ne-am închis bine, pentru că le-am arătat la anliza video că au jucători ca Băluță, Gustavo și ne pot crea mari probleme. Poate cu puțin tupeu puteam scoate mai mult la final”, a declarat Miriuță la DigiSport.

Miriuță a descris atmosfera din momentul în care a preluat echipa și recunoaște că visează la play-off: „Sincer, un pic cu moralul scăzut, să nu zic la pământ. Eu zic că sunt un antrenor care ridică repede moralul jucătorilor. Vom face o echipă bună. Am discutat și cu primarul și cu președintele clubului, iar dacă dânșii aduc 2-3 jucători pot afirma că ne batem la locul 6, care duce în play-off”, a adăugat Miriuță.  

 

Publicat: 22 07. 2017, 20:46
Actualizat: 22 07. 2017, 20:48