Afară cu Dăncilă! Ofertă neașteptată pentru Rednic: „Dacă face asta, eu vreau să-l propun pentru funcția de prim-ministru”

Președintele lui Dinamo, Alexandru David, a spus că Mircea Rednic poate candida pentru postul de premier al României, dacă reușește să obțină bani de pe urma jucătorilor aduși gratis în această perioadă.

„Haideți să lămurim niște lucruri. Dacă Mircea Rednic reușește să facă comisioane cu jucătorii care vin, eu vreau să-l propun pentru funcția de prim-ministru al României. Mircea Rednic a renunțat la salariu, a renunțat la foarte multe lucruri și dacă dintr-un salariu de 4000 reușește să facă comisioane, să faci din nimic bani, trebuie să-l împrumutăm țării”, a spus președintele lui Dinamo, Alexandru David, pentru ProX.

Cinci fotbaliști au ajuns în „Groapă”, datorită relațiilor familiei Rednic: Mattia Montini (26 de ani), Gregory Tade (32 de ani), Naser Aliji (24 de ani), Rachid Ait-Atmane (25 de ani) și Simon Zenke (29 de ani). După 15 etape, Dinamo se află pe locul 9 în Liga 1 Betano, cu 17 puncte. Astra și Sepsi OSK împart ultimul loc care asigură prezența în playoff, ambele având 20 de puncte.

Publicat: 15 11. 2018, 11:40
Actualizat: 15 11. 2018, 11:41