Aerul de munte le-a prins bine!** Steaua – Sportul Studențesc 4-1

După o săptămână de pregătire la Săcele, elevii lui Ilie Stan au susținut în această dimineață o partidă de verificare în compania Sportului Studențesc. Jocul a avut loc pe stadionul Conpet din Ploiești.

Golurile echipei lui Ilie Stan au fost marcate de Tatu, Bicfalvi, Tibi Bălan și Iulian Roșu. Pentru Sportul a marcat Nistor, în ultimul minute de joc. La meci au asistat și cei doi patroni ai echipelor, dar nu au urmărit meciul împreună. Dacă Gigi Becali a preferat să stea în mijlocul spectatorilor, Vasile Șiman a preferat intimitatea lojei.

Iulian Roșu a jucat foarte bine în prima repriză, evoluția bună fiind încununată cu un gol frumos marcat în repriza a doua. Florin Costea a pierdut aproape toate duelurile cu jucătorii Sportului în prima parte. Mustață a fost singurul jucător tânăr care nu a dat randament, spre deosebire de Lupu și Roșu. Ilie Stan a folosit în meciul de azi mai mulți tineri jucători, mari speranțe pentru clubul roș-albastru: Cojocaru, Năstăsie sau Grădinariu.


Comentariul LIVE TEXT al meciului:

Min. 91- Se încheie partida
Min. 90 – GOL SPORTUL! Nistor marchează golul de onoare al Sportului
Min. 85 – Stanciu a ratat și el o bună ocazie
Min. 82 – Schimbare la Steaua: Costea este înlolcuit de Năstăsie
Min. 80 – Florin Costea ratează ocazia de a marca al doilea său gol la Steaua. Șutul este oprit de Ormenișan
Min. 78 – Schimbare la Sportul: Intră Truță, iese Stelian Stancu
Min. 74 – Curelea încearcă să-l învingă pe Cojocaru cu un călcâi
Min. 73 – La Steaua intră și Grădinariu
Min. 72 – GOL STEAUA! Iulian Roșu își trece și el numele pe lista marcatorilor. Atacantul a marcat din pasa lui Rusescu
Min. 67 – Schimbare la Sportul: iese Andrei Popescu, intră Ormenișan
Min. 62 – Schimbare la Sportul: intră Rațiu, iese Farmache
Min. 60 – Schimbare la Sportul: iese Lazăr, intră Nicola
Min. 59 – GOL STEAUA! Tibi Bălan marchează împotriva fostei sale echipe cu un lob superb
Min. 56 – Rusescu încearcă o execuție pretențioasă, dar portarul Sportului reține
Min. 53 – Șutul lui Ferfelea se duce pe lângă poarta lui Stanca
Min. 48 – GOL STEAUA! Bicfalvi înscrie golul 2 al Stelei! Jucătorul stelist l-a „executat” pe portarul Sportului cu un șut cu exteriorul de la 17 metri, ce s-a oprit sub bara lui Popescu.
Min. 46 – Două schimbări la Steaua: Iliev în locul lui Brandan, și Stanciu în locul lui Tatu
Min. 46 – A început repriza a doua

Min. 46 – Pauză
Min. 45 – Lupu șutează foarte tare, dar Stanca nu poate fi învins! Sportul a ratat a 3-a mare ocazie a meciului
Min. 42 – Ocazie pentru Steaua! Costea scapă pe contraatasc, trimire o pasă la Rusescu, iar acesta pasează slab la Tatu, care este deposedat
min. 41 – Fl. Costea trimite o pasă în careu, dar niciun coechipier nu este în zonă
Min. 32 – Martinovic vede cartonașul galben pentru un henț
Min. 30 – Târnăcop ratează imcredibil! Scăpat singur cu portarul Stelei, acesta a tras direct în Stanca
Min. 29 – Ocazie mare pentru Steaua! Florin Costea trage de la aproximativ 12 metri, dar portarul respinge
Min. 27 – Curelea îl depășește pe Martinovic, iar sârbul îl faultează
Min. 21 – Spectatorii nu se mai uită la meci! Se pozează cu Gigi Becali
Min. 19 – Replica Sportului vine imediat. Șutul lui Curelea din interiorul este blocat cu o super paradă de Stanca.
Min. 18 – GOL STEAUA! Tatu deschide scorul cu o lovitură de cap
Min. 10 – Tibi Bălan trage din lovitură liberă la poarta lui
Min 10 – Gigi Becali a ajuns la meci și a luat loc în tribună lângă Narcis Răducan
Min. 9 – Bicfalvi șutează la poarta lui Niculescu, dar portarul respinge în corner
Min. 8 – Tatu încearcă un lob de la 16 m, dar mingea este respinsă în corner
Min. 7 – Tatu pătrunde în care, dar este oprit de fundașii Sportului
Min. 3 – La meci asistă patronul Sportului, Vasile Șiman
Min. 1 – Meciul a început


UPDATE 10.55 – La meci e așteptat și patronul Stelei, Gigi Becali.


UPDATE 10.40 – Echipa de start a Stelei: Stanca – Mustață, Martinovic, Lupu, Brandan – Tibi Bălan, Bicfalvi, Iulian Roșu, Florin Costea – Tatu, Rusescu

La meci asistă aproximativ 300 de spectatori.

Emeghara, Geraldo, Galamaz, Mihai Costea și Răduț aleargă cu preparatorul Horea Codorean pe terenul de antrenament, iar galeria Stelei, formată din 20 de copii este la gardul terenului și îi cheamă la salut pe jucători.


UPDATE 10.23 – Tribunele sunt populate în mare parte de copii, la fel ca la antrenamente. Aceștia care i-au inciurajat când jucătorii au ieșit la încălzire și apoi au intrat pe teren după ei să le ceară autografe.


După o săptămână de pregătire la Săcele, elevii lui Ilie Stan vor susține în această dimineață, de la ora 11:00, o partidă de verificare în compania Sportului Studențesc. Jocul se va disputa pe stadionul Conpet din Ploiești, urmând a fi trasmis în direct de Sport.ro.

„Partida va fi în mod sigur de bun augur pentru ambele tabere, deoarece în acest mod jucătorii pot fi ținuți în priză în această pauză datorată meciurilor echipei naționale”, a precizat Duckadam pentru ProSport

Publicat: 08 10. 2011, 08:22
Actualizat: 08 10. 2011, 13:08