Adversarul lui Tamaș în Premier League?** Bogdan Stancu, văzut ca o soluție pentru atacul lui Newcastle

Faptul că Bogdan Stancu este, pentru străini, cel mai interesant
jucător de la Steaua nu mai este o noutate. Echipe precum
Galatasaray, Auxerre sau Villarreal și-au trimis scouterii pentru
a-l urmări, însă Gigi Becali nu vrea să renunțe la golgheterul
Ligii I decât în vara anului viitor.

Jurnaliștii din străinătate i-au mai găsit însă o echipă care i
s-ar potrivi foarte bine. Site-ul imscouting.com îl pune pe lista
cu atacanții care ar putea face un cuplu letal alături de Andy
Carroll, la Newcastle.

Puștiul din atacul echipei pregătite de Alan Pardew a tras
echipa după el în acest tur, cu 10 goluri în 17 meciuri și cinci
assist-uri. Celălalt vârf din atacul „coțofenelor”, Shola Ameobi,
nu este însă la fel de eficient, iar cei de la imscouting.com sunt
de părere că Stancu ar fi o soluție mult mai bună . Sursa citată
scrie că atacantul Stelei este cotată undeva în jurul valorii de
cinci milioane de euro.

Pe lista cu recomandări se mai află alte trei nume importante
pentru fotbalul internațional: Humberto Suazo (29 de ani,
Monterrey), Djibril Cisse (29 de ani, Panathinaikos) și Amr Zaki
(27 de ani, Al Zamalek Cairo).

Publicat: 18 12. 2010, 10:23
Actualizat: 18 12. 2010, 10:27