Adversarii se tem că Steaua o să-i fure cu arbitrii. „Nu trebuie să fim tratați diferit doar pentru că suntem dintr-o provincie mai puțin bogată. A devenit o obișnuință să fim ciupiți”

Antrenorul principal al FC Botoșani, Leo Grozavu, este deranjat de modul în care arbitrii tratează echipa pe care el o pregătește și a tras un semnal de alarmă înaintea meciului cu Steaua, din etapa a 4-a a Ligii 1, programat sâmbătă, de la ora 21:00, pe stadionul Municipal.

Leo Grozavu susține că, în fotbalul românesc, șefii de cluburi care fac cel mai mare scandal beneficiază de arbitraje favorabile. Tocmai de aceea este nemulțumit de maniera de arbitraj din meciul de la Timișoara, disputat luni, în etapa a 3-a, și susține că „fluierașii” i-au dezavantajat pe elevii săi.

„Vreau să atrag atenția, pentru că văd că se practică în fotbalul românesc. De fiecare dată când apare un joc important pentru o echipă, apar diferiți oameni din conducerile acestor echipe la televiziune, se plâng că nu au avut arbitraje corecte, să pună o presiune suplimentară. Botoșaniul nu a făcut-o niciodată, dar sper ca, prin vocea mea, să fie lumea foarte atentă. De fiecare dată când se analizează jocul Botoșaniului, împotriva noastră se găsesc tot felul de… că au fost penalty-uri, eliminări. În schimb, atunci când trebuie să se judece corect și pentru noi, nu există acest lucru. La Timișoara nu cred că am beneficiat de cel mai bun arbitraj. Am avut penalty clar care ne-a fost refuzat, a mai fost o intrare mult peste limita regulamentului la Neziri. Am ieșit cu trei jucători accidentați de pe teren”, a spus Leo Grozavu.

„Lumea fotbalului să fie mai atentă și la Botoșani, pentru că nu suntem o echipă venită de pe Lună”

Interesant este faptul că acest semnal a fost tras chiar înaintea meciului cu Steaua. Tehnicianul botoșănenilor spune că arbitrii au un respect pentru echipele mari din fotbalul românesc, dar speră ca acest respect să nu se vadă și în meciul de sâmbătă.

„Vom juca cu Steaua și sper să avem parte de un arbitraj echidistant, iar cel mai bun să învingă. Chiar dacă suntem FC Botoșani, nu cred că trebuie să fim tratați diferit. Că noi suntem din nordul țării sau dintr-o provincie mai puțin bogată. Ar trebui să fim tratați și noi la fel ca toate celelalte echipe. În alte părți, cum plânge cineva, imediat primesc tot felul de bonificații. Nu este treaba mea cine va fi delegat la meciul cu Steaua. Vreau să fie lumea fotbalului mai atentă și la Botoșani, pentru că nu suntem o echipă venită de pe Lună. Dacă noi nu facem scandal, asta nu înseamnă că trebuie să fim tratați altfel. Văd că a devenit o obișnuință ca Botoșaniul să fie ciupită. Am avut suficiente ocazii să ne plângem și noi, nu am făcut-o și nu s-a luat nicio măsură. Vreau să beneficiem de un arbitraj echidistant”, a mai afirmat Leo Grozavu.

Probleme de lot pentru Leo Grozavu: trei accidentați după meciul de la Timișoara

Tehnicianul echipei botoșănene se confruntă cu probleme majore de lot înaintea meciului cu Steaua. Pe lângă jucătorii accidentați de mai mult timp, pe listă s-au mai adăugat Andrei Cordoș, Florin Plămadă și Attila Hadnagy.

În aceste condiții, misiunea lui Grozavu se anunță destul de dificilă, deoarece mai are în lot fotbaliști care sunt apți din punct de vedere medical, dar nu sunt apți din punct de vedere fizic. „Avem probleme în continuare vis-a-vis de accidentați. Nu știu ce s-a întâmplat în acest an, s-a abătut un blestem asupra noastră. Au fost mulți jucători nou-veniți, vacanța a fost foarte scurtă. Pregătirea pe care am încercat să o facem a fost un pic forțată. Într-un timp scurt a trebuit să fim pregătiți pentru meciurile oficiale. Cabrera va fi verificat în meciurile oficiale. La fel și Robertson. E destul de dificil. Mai e nevoie de timp. La momentul acesta încă suferim. Vom încerca la momentul jocului să introducem cel mai bun 11 de care dispunem. Cei care vor intra pe teren trebuie să înțeleagă că este o partidă pe care nu o joci în fiecare săptămână. Sunt jocuri speciale, se joacă cu stadionul plin. Chiar dacă vor fi mulți steliști în tribune, atmosfera va fi una de sărbătoare”, a spus Leo Grozavu.

Vestea bună este că vor reveni Batin și Patache. De asemenea, sunt șanse mari ca în lot să fie incluși Ngadeu și Quenten, chiar dacă nu sunt nici fizic și nici medical la capacitatea optimă. „Quenten și Ngadeu pot fi soluții, dar vom vedea. Nici ei nu sunt refăcuți sută la sută. Nici ca potențial fizic. Vom vedea ce soluții avem. În contiuare avem jucători accidetați, avem jucători care nu sunt într-o formă sportivă foarte bună. Trebuie să găsim soluții pentru a alcătui un 11 care poate pune problem Stelei și chiar să câștige”, a adăugat tehnicianul botoșănenilor.

 

Publicat: 01 08. 2015, 08:24
Actualizat: 01 08. 2015, 08:25