Adrian Petre, prima reacție după ce a semnat cu Farul: „Îmi propun asta!”. Obiectivul fabulos pe care îl are la echipa din Constanța | VIDEO

Adrian Petre a oferit o prima reacție după ce a semnat cu Farul Constanța, după fuziunea cu FC Viitorul.

Atacantul, care i-a creat dureri de cap lui Gigi Becali la FCSB, a semnat pe trei ani cu echipa constănțeană și a ajuns în cantonamentul echipei din Poiana Brașov.

Adrian Petre nu a mai marcat de un an în Liga 1, iar ultimul său gol a fost înscris pentru FCSB, în luna iunie 2020.

Adrian Petre, prima reacție după ce a semnat cu Farul: „E o onoare să fiu antrenat de domnul Hagi!”

Fostul jucător de la FCSB și UTA Arad a oferit și o primă reacție din postura de jucător al echipei dobrogene. El a afirmat că nu a stat pe gânduri atunci când a fost sunat de Gică Hagi și i-a fost făcută o ofertă.

„N-a fost deloc o decizie grea, ştiind că dânsul mă doreşte m-a făcut să-mi doresc şi mai mult să vin la această echipă.

E o onoare să fiu antrenat de domnul Hagi!

Îmi propun să ajung în play-off cu Farul, ăsta e principalul meu obiectiv. Mă gândesc şi la naţională, dar totul depinde de mine şi de cum voi juca la echipa de club”, a declarat Adrian Petre pentru site-ul Farului.

Farul Constanța ar putea avea echipă și în Liga 2

Ciprian Marica, unul dintre cei trei acționari ai noului Farul Constanța, alături de Gheorghe Hagi și Zoltan Iașko, dezvăluie pentru Liga2.ro că în plan există și înscrierea echipei a doua în campionatul Ligii 2, pe locul câștigat sportiv de vechiul Farul.

„În urma fuziunii, totul se păstrează, adică inclusiv înțeleg că poate rămâne și locul de Liga a 2-a. Poate jucăm cu echipa a doua a Farului acolo. Echipa a doua este în Liga a 3-a în acest moment. Vedem în ce formă se poate face.

Există discuții. Încă nu s-a hotărât. În funcție de bugetul pe care îl vom face, și dacă ne vom permite.

Unii cred că în urma acestei fuziuni rămâne locul liber, că ne retragem automat sau ceva de genul ăsta. Exclus. Dacă noi nu vom avea un buget strict, special pentru Liga a 2-a, atunci vom face ca echipa under 19 să joace acolo. Ne uitam că avem cheltuieli cu deplasarea la elită cam aceleași care sunt și cu o echipă de Liga a 2-a, ca și transport, cu meciuri în toată țara. Să vedem dacă trebuie să participăm obligatoriu la elită sau să mergem cu ei în partea cealaltă. Mai sunt mici detalii de decis”, spune fostul atacant al naționalei pentru Liga2.ro.

Publicat: 24 06. 2021, 19:16