Adrian Mutu vorbește despre „războiul” echipelor din Bănie din viitorul sezon din Liga 1: „Cred că va fi ceva extraordinar! Abia aștept să trăiesc aceste emoții!”

Adrian Mutu antrenorul echipei de fotbal FCU Craiova 1948 sustine o conferinta de presa inaintea primului antrenament desfasurat pe stadionul Aripile din Craiova joi 17 iunie 2021 . REMUS BADEA / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Adrian Mutu (42 de ani), tehnicianul ajuns pe banca lui FC U Craiova 1948 după promovarea echipei în Liga 1, a vorbit despre rivalitatea cu Universitatea Craiova, cealaltă echipă din oraș.

Potrivit GSP, fostul selecționer al naționalei de tineret a abia așteaptă să debuteze în Liga 1 ca antrenor la FC U Craiova și spune că derby-ul cu rivala din Bănie va fi unul mult așteptat de fani.

După ce a terminat pe primul loc în campionatul trecut de Liga 2, FC U Craiova se pregătește intens pentru Liga 1.

Adrian Mutu vorbește despre „războiul” echipelor din Bănie din viitorul sezon din Liga 1

La echipă au sosit mai mulți jucători, printre care  Mamadou Bagayoko și Dominik Kovavic, iar echipa se află în cantonament în Slovenia.

„Am idee (cum va fi derby-ul cu Universitatea Craiova – n. red.), dar nu știu, pentru că n-am trăit. Cred că va fi ceva extraordinar! Abia aștept să trăiesc aceste emoții! Sper să se întâmple și să fie totul în limita fair-play-ului. Atunci fotbalul nostru ar avea de câștigat! În rest, se va decide pe teren, sperăm să fim noi cei câștigători.

Nu avem un obiectiv prestabilit. Pentru că trebuie să luăm lucrurile pas cu pas. Vedem de la meci la meci! Vom îndrăzni să sperăm de la fiecare meci. Nu-s un tip care să dorească puțin, probabil că m-ați văzut și la naționala U21. Și atunci am spus că mergem la Euro fără limite. Așa și aici! Important e să ne pregătim, să fim gata când vor veni momente-cheie. Ușile sunt întredeschise, depinde de noi să ne facem loc spre visul nostru”, a transmis Adrian Mutu conform sursei citate.

 

Publicat: 25 06. 2021, 20:08