Adrian Mititelu Jr., mesaj de ultimă oră despre formarea unei singure echipe în Bănie! Ce șanse sunt ca FC U și Universitatea Craiova să fuzioneze

Adrian Mititelu Jr. a vorbit despre posibilitatea ca cele două formații din Craiova, ce activează în Liga 1, să se unească sub un singur stindard. Aceste este de părere că nu se poate pune problema unei asemenea uniri vreodată, deoarece rivalitatea este mult prea mare.

Duminică, FCU Craiova a cedat în fața rivalei Universitatea Craiova, scor 0-2, pe „Ion Oblemenco”, în prima confruntare în Liga 1 dintre cele două formații care au împărțit Craiova și Oltenia în două. Cele două goluri au fost marcate de Dan Nistor și Ștefan Baiaram, în cea de-a doua repriză.

În minutul 80 al partidei, Adrian Mititelu Jr. a fost surprins părăsind stadionul, la bordul bolidului său de lux. Supărarea a fost prea mare pentru a vedea finalul de joc. În acel moment rivala Universitatea Craiova conducea cu 1-0.

Ce șanse sunt ca FCU Craiova și Universitatea Craiova să se unească?

Se pare că nu există nicio șansă de reconciliere a relațiilor dintre cele două formații. Chiar dacă unele persoane și-ar dori ca cele două formații să ajungă la o cale de mijloc și să formeze o singură echipă, acest lucru pare imposibil. Pe zi ce trece, se ascut tot mai mult „săbiile” între cele două grupări.

„Această rivalitate va ține cât timp cele două echipe vor evolua în ligile din România. Nu s-a pus problema și nu se va pune problema să se unească cele două echipe. (Referitor la marca „Ion Oblemenco”) Mihai Rotaru e obișnuit să cumpere drepturi succesorale, pe noi nu ne interesează acest aspect”, a declarat Adrian Mititelu Jr. pentru Realitatea Sportivă.

După 11 etape de campionat, FCU Craiova este pe locul 13, cu doar 9 puncte. Postul lui Adrian Mutu este pericol, după ce a legat șapte partide consecutive fără victorie. De partea cealaltă, Universitatea Craiova a urcat pe locul 5, cu 19 puncte, cu două mai puține de cât trio-ul FCSB-Botoșani-Voluntari, care ocupă locurile 2-4.

Publicat: 04 10. 2021, 10:55
Actualizat: 04 10. 2021, 10:59