Adrian Mihalcea este gata să antreneze din nou, dar ar refuza rivalele lui Dinamo. „Respect prea mult suporterii”

Adrian Mihalcea stă acasă de o lună și jumătate, dar s-a săturat de vacanță și este gata antreneze din nou. Nu este mofturos. Spune că este gata să asculte oferte și din Liga 1, și din Liga 2.

Mihalcea a antrenat până acum Dinamo, Mioveni, UTA Arad, Dunărea Călăraşi, ACS Berceni, Unirea Slobozia, dar a fost și „secund” la echipa națională.

„În momentul acesta aştept oferte din Liga 1, chiar şi din liga a doua, sunt destule echipe care au proiecte serioase şi îşi doresc performanţă. Dacă e ceva, ceea ce îmi doresc e să merg unde sunt lăsat să-mi fac treaba şi să-şi dorească promovarea, dacă e liga a doua, sau obiective îndrăzneţe, dacă e prima ligă.

Te-ai duce şi la rivale ale lui Dinamo?

Să fim sincer, niciodată n-ar veni oferte de la astfel de echipe şi nu s-ar pune problema nici din partea mea. Respect prea mult suporterii dinamovişti încât n-ar fi cazul să merg la astfel de echipe”, a declarat fostul antrenor al echipei din „Ștefan cel Mare” pentru Telekom Sport.

„Dinamo s-ar fi salvat”

Adrian Mihalcea și-a amintit și de perioada petrecută la Dinamo. A fost dat afară după un egal cu Poli Iași. Șefii i-au reproșat rezultatul, dar și că l-a scos de pe teren pe italianul Diego Fabbrini. A fost înlocuit de Gigi Mulțescu. SMURD-ul a rămas pe banca echipei și în acest campionat.

Ideea e că în momentul în care am semnat cu Dinamo, ştiam că o să am meci la trei zile. Deci era foarte proastă cu totul, numai că a venit pandemia şi din trei zile de la primul meci s-a prelungit cu patru luni de zile şi din această perioadă numai despre fotbal nu s-a vorbit. Nu păream o echipă de fotbal, păream o echipă de supravieţuire. Stăteam opt zile în casă, ne antrenam două zile.

Pe urmă mai jucam un meci şi ştiţi foarte bine toată istoria. A fost un sfârşit de campionat compromis pentru toată lumea. Bine că totuşi cei de la FRF s-au gândit şi au schimbat pentru sezonul acesta sistemul campionatului.

Îţi era teamă că Dinamo va retrograda?

Sincer, nu. Şi în perioada în care am fost eu şi în ultima perioadă reuşisem să acumulez 45 puncte. Noi, totuşi, în permanenţă aveam 4-5 restanţe cu jumătate din punctele câştigate. Dacă s-ar fi câştigat în cele cinci meciuri, Dinamo s-ar fi salvat”, a mai spus fostul antrenor dinamovist.

Publicat: 21 08. 2020, 23:12