Adrian Cristea, „perla” lui Badea!** VEZI concluziile după primele două amicale ale lui „U”

Formația lui Ionuț Badea a bifat a doua remiză consecutivă în
stagiul de pregătire din Antalya. Autogolul lui Buhuș din startul
partidei și gafa din final a lui Matache, care a scăpat balonul din
mâini, l-au pus pe gânduri pe Ionuț Badea.

Partida cu Torpedo a început cum nu se poate mai rău pentru
clujeni, care au scos balonul din plasă după numai 40 de secunde de
joc. Asta după ce o minge centrată de pe dreapta de georgieni a
fost introdusă în propria poartă de Buhuș. Cu multe rezerve în
unsprezecele de start, clujenii au intrat greu în meci, iar prima
ocazie au avut-o abia în minutul 19, atunci când Niculescu a trimis
puțin peste transversală. Georgienii au trecut de mai multe ori pe
lângă golul de 2-0, apoi, contrar jocului, chiar înainte de pauză,
a venit egalarea din gheata lui Lemnaru, care a șutat plasat din
careul mic.

Cu o formulă total schimbată în actul secund, formația lui Badea
a arătat o altă față. Puștiul Voican, care a împlinit 20 de ani pe
14 ianuarie, a adus-o pe „U” în avantaj imediat după pauză, în urma
unei greșeli a portarului georgian. Cojocnean a lovit apoi
transversala, iar Matache avea să iasă și el în prim-plan pe
finalul partidei, atunci când o minge șutată slab de la marginea
careului mare a fost scăpată în poartă printre mâini de
goal-keeper-ul clujenilor.

„Greșelile sunt
inerente”

Tehnicianul Ionuț Badea a admis că echipa sa mai are mult de lucru
pentru a arăta așa cum dorește el. „Greșelile sunt momente inerente
în aceste meciuri amicale. Se simte și oboseala după antrenamentele
fizice. Nu reușim să fim întotdeauna lucizi din această cauză. Nu
pot spune că sunt mulțumit deocamdată. Aștept mai mult de la toți
jucătorii”, a spus Ionuț Badea. „U” va mai juca amicale cu Anji
Makhachkala (Rusia 1, 27 ianuarie), Vienner Neustadt (Austria I, 29
ianuarie), Varteks (Croația I, 2 februarie), Cernomoret Varna
(Bulgaria I, 4 februarie), Polonia Bytom (Polonia I, 8 februarie)
și Steaua Roșie Belgrad (Serbia I, 8 februarie)

„U” Cluj – FC Torpedo Kutaisi (Georgia I)
2-2

Au marcat pentru „U”: Lemnaru (45), Voican (47)

„U” Cluj: Boșneag – Bușcă, Buhuș, Munteanu, Izvoranu –
Delgado, Nasser, Păcurar, Țene – Niculescu, Lemnaru.

Au mai jucat: Matache, M. Popa – Ungurușan, Abrudan,
Pele, Mendy, Cojocnean, V. Gheorghe, Boștină, Ad. Cristea, Voican,
Tony.

Antrenor: Ionuț Badea

PLUSURI
– forma bună arătată de Adrian Cristea, care pare că s-a acomodat
deja la „U”. Fostul dinamovist a dat mai multe pase decisive în
cele două meciuri amicale și a marcat cu Sibir
– revenirea lui Cojocnean, care se înscrie deja în cursa pentru un
tricou de titular pe dreapta
– Nasser a evoluat aproape perfect ieri, a recuperat multe mingi la
mijlocul terenului și a surprins prin claritatea paselor
– Voican a marcat, deși în tur a bifat numai 30 de minute. De
asemenea, în ofensivă nigerianul Tony pare o soluție viabilă.

MINUSURI
– nesincronizările în defensivă din tur n-au dispărut nici după ce
„U” a transferat trei apărători: Abrudan, Pele și Bazzi
– nesiguranța arătată de Matache, motiv pentru care în tur a
pierdut locul de titular. Popa pare să nu aibă concurență
– Atacul încă suferă: Niculescu și Machado n-au marcat niciun gol
în cele două jocuri

Publicat: 26 01. 2011, 14:06
Actualizat: 26 01. 2011, 14:07