Adrian Cristea l-a scos din sărite pe Dorinel: „Ce reprezintă el pentru România? S-a născut talent, moare speranță”

Antrenorul echipei Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, a declarat, luni, că Adrian Cristea intră în categoria talentelor care mor speranțe, după ce mijlocașul Universității Cluj a spus că gălățenii au făcut de rușine România în Liga Campionilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„De obicei respect jucătorii, dar Cristea nu are ce să spună despre Oțelul, el este în altă sferă, nu a reprezentat nimic pentru România și nici pentru identitatea clubului la care activează. El intră în categoria talentelor care mor speranțe. În partida cu noi nici măcar nu l-am văzut în joc, are altă atracție decât fotbalul”, a afirmat Munteanu.

Adrian Cristea a declarat, duminică, la finalul meciului dintre cele două formații că Oțelul a făcut de rușine România în Liga Campionilor: „Asta e campioana României? Să fim serioși, s-a văzut în Europa, în Liga Campionilor, că sunt ciuca bătăilor și ne fac de rușine. Noi trebuia să câștigăm astăzi, a fost penalti clar acolo în careu, la Boștină (n.r. – la o fază din prima repriză), a fost evidentă intervenția pentru că altfel Gabi nu arat din asemenea poziție”.

Formația Universitatea Cluj a remizat, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu campioana Oțelul Galați, într-un meci din etapa a XV-a a Ligii I, în care a înscris golul egalării în minutul 90+2. Golurile au fost marcate de Tony ’90+2 pentru gazde, respectiv Iorga ’15 (penalti) pentru Oțelul.

În actuala ediție a Ligii Campionilor, Oțelul Galați a înregistrat cinci înfrângeri în tot atâtea meciuri disputate în grupa C.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 28 11. 2011, 21:50
Actualizat: 28 11. 2011, 21:51