Adio DVD-uri în Ghencea!** Panduru: „Fotbaliștii trebuie văzuți la fața locului!”

Moda transferurilor de pe DVD-uri la Steaua va deveni istorie.
Noul director sportiv, Basarab Panduru, spune că va merge să
observe evoluția pe teren a fiecărui fotbalist pe care echipa din
Ghencea îl dorește și va discuta cu acesta, în detaliu, condițiile
pe care le oferă steliștii.

„În ceea ce privește transferurile, Bergodi trebuie să
spună unde îi lipsește vreun jucător și ce fel de jucători vrea pe
acele posturi. După aceea, fotbaliștii trebuie văzuți și prezentați
conducerii tehnice. Bergodi își va alege jucătorul potrivit pentru
ceea ce vrea el, pentru că el îl antrenează. Nu trebuie luați
fotbaliști cu ajutorul DVD-urilor, trebuie să mergi acolo unde e
fotbalistul să-l vezi, să stai de vorbă cu el, să-i spui unde vine,
la ce condiții vine, trebuie văzut în ce sistem joacă mai bine
respectivul. Așa aș fi vrut eu să se întâmple lucrurile când eram
antrenor
„, a spus Basarab Panduru pentru NewsIn, citat de
Sport.ro.

Publicat: 14 09. 2009, 20:25
Actualizat: 14 09. 2009, 20:58