Adi Popa, reacție oficială despre scandalul cu Muniru: „Nu este nimic adevărat! Nu a fost niciun conflict, decât cel de pe teren”. Ce spune despre vizita la Razgrad

Om de bază în echipa Stelei, Adi Popa, a făcut câteva precizări în legătură cu presupul scandal avut cu Sulley Muniru la vestiare, după meciul cu CFR Cluj (2-0 pentru CFR).

„Deși nu le-am acordat atenție și nu merită nici efortul de a le dezminții, am ales să fac asta pentru cei care au fost induși în eroare de acest zvon fals, menit să desabilizeze relația din cadrul echipei. Nu este nimic adevărat! Nu a existat nicio dispută, nici măcar verbală, în afară de cea de pe teren, care, câteodată este normală în tensiunea meciurilor. Nu joc contra Botoșaniului pentru că sunt suspendat. Am fost la Razgrad în ziua mea liberă, doar pentru a-mi susține fostii colegi și pentru a fi alături de bunul meu prieten Claudiu Keșeru, cu care am avut o relația de prietenie foarte frumoasă. Nu sunt pe lista de transferuri și nu există nicio discuție ca eu să plec de la Steaua! Mai am 18 luni de contract, pe care vreau să-l duc la bun sfâșit”, a scris Adi Popa pe pagina sa oficială de Facebook.

Presa specula că mijlocașul dreapta s-a bătut în vestiarele de la Cluj cu Sulley Muniru, conflict continuat după ce fotbaliștii au avut ceva de împărțit și în teren. Neînțelegerile au pornit după ce ghanezul i-a reproșat lui Popa că nu a primit o pasă într-o poziție favorabilă, românul i-a făcut semne să tacă, iar la final a avut loc acest conflict. Primele semne că s-a întâmplat ceva au fost date de Gregory Tade, cel care venea la finalul meciului în fața camerelor TV și sublinia faptul că vestiarul nu e unit.

La rândul lor, oficialii Stelei au emis, luni seară, un comunicat oficial prin care au negat speculațiile apărute în presă. Informații conform cărora Adi Popa a fost pus pe lista de transferuri, după un conflict violent cu Sulley Muniru. Campionii susțin că nu a existat niciun incident între cei doi.

„Nu a existat nicio bătaie între cei doi, iar Adi Popa nu e pe lista de transferuri. Din păcate, sunt zvonuri nefondate”, au comentat pentru ProSport oficialii Stelei.


articol publicat de Andrei Pal

Publicat: 08 11. 2015, 15:27
Actualizat: 09 11. 2015, 10:13