Adi Popa e sincer: „Ne-au surprins. Până ne-am adaptat s-a terminat meciul”. Partea plină a paharului? „Am câștigat un punct față de Astra”

Adi Popa a vorbit la finalul meciului pe care Steaua l-a terminat la egalitate, 1-1 pe teren propriu cu Pandurii. Mijlocașul roș-albastru recunoaște că Steaua a fost surprinsă de jocul bun al Pandurilor, dar se mulțumește cu punctul obținut în minutul 86, când Muniru a marcat din centrarea lui Hamroun.

„Suntem dezamăgiți de rezultat, nu am jucat ce trebuia. Am fost surprinși, până ne-am adaptat s-a terminat meciul, chiar dacă pe final puteam să câștigă, puteam pierde și la scor. Am obținut un punct și trebuie să-l luăm ca atare, etapa aceasta am câștigat un punct față de Astra. Este prematur să vorbim despre titlu, vom vedea când va începe play-off-ul. Mergem să ne pregătim pentru săptămâna viitoare, avem meci peste trei zile”, a declarat Adi Popa.

Publicat: 25 10. 2015, 22:20
Actualizat: 25 10. 2015, 22:29